Cea mai frumoasa intamplare

[Christianne Floreine du Val]

Atunci Mina isi puse mainile in jurul lui si brusc se simti in cea mai mare siguranta.Nu putea inca sa creada ca el,persoana de care avea cea mai multa nevoie ii spusese un lucru asa frumos.Mina inchise ochii in timp ce il strangea in brate pe Darkason.Fata ei era rosie ca focul si simtea fluturi in stomac.dar ii placea ce simte si dorea sa simta lucrul acesta toata viata.Se ridica putin pe varfuri sarutandu-l pe obraz,dar apoi reveni repede punandu-si capul pe pieptul sau.Radia de fericire.In ochii ei albastrii puteai zari cerul instelat,populat de mii si mii de stele.Au stat asa imbratisati timp care parca a durat o vesnicie.Apoi s-au luat de mana si s-au asezat pe iarba catifelata din fata lacului.Mina tremura dar se simtea in al noualea cer.O suvita din parul lui Darkson cazu peste fata lui palida si ca din instinct soimita i-o atinse dandui-o la o parte.Avea parul moale si catifelat.Aerul lunii septembrie incepea sa se simta.Era o atmosfera placuta dar usor racoroasa.Dar lor nu le pasa de nimeni si de nimic.Nici de trecut si nici de viitor,doar de prezent.Importanti erau ei.Dar..."Oare ce se va intampla cu noi?" isi spuse in gand soimita.Isi lasa capul in jos si buclele ei satene ii venira pe fata.In contras cu luna parul Minei era usor stralucitor.Il stransese putin mai tare de mana pe Darkason si se apropie de el putin mai mult,atat incat sa isi poata puna capul pe umarul lui.