Great expectations, no fear..or?

[Melanie Stark]

Marea Sala, mici vrajitori, sperante multe, secrete peste tot, inca un mic vrajitor cu un mare secret, cine va observa?
Melanie se indrepta catre masa Cercetasilor cu pasi marunti dar siguri, teama ii pulsa in vene insa nu era loc de retragere, nu era loc de dubii.Cerceta masa, cercetasi...fete curioase, fericite, emotionate, dezamagite, sii indiferentee...acolo era locul ei..undeva unde nimeni nu ar fi fost curios nici macar sa ii afle numele undeva unde putea sa ii vada pe toti si deasemena undeva unde nu putea fi privita.Se aseja cu o oarecare sfiala.Imediat ce se aseja jos, un tanar vrajitor se intoarse cu privirea lui plictisita, indiferenta si eventual ofuscata, cu mana lui masiva isi muta suvita creata si rebela de pe frunte, in semn de dispret isi ridica buza carnoasa scotand un pufait de scarba in speranta ca mica si hotarata cercetasa se va simti nedorita si va pleca.Melanie isi trase aer adanc in piept isi tinuse respiratia si cu doua miscari mici dar precise se trase intr-o parte in speranta ca il va multumi pe cel care nu ii dorea prezenta, tanaraul cercetas isi ridica spranceana in semn de uimire, si se intoarse inapoi. Melanie rasufla usurata si incepu sa se uite in jur inspectand toate mesele, vrajitori, profesori, vrajitori, profesori, nimic special..Dupa ce toata lumea incepu sa manance Melanie se asigura ca nimeni nu o priveste, printr-un gest micut isi trase farfuria mai aproape, desi foamea era aproape inexistenta din cauza emotiilor isi intinse mana catre cel mai apropiat bol din cristal si il trase mai aproape de farfuria ei "Brocolii...perfect"spuse cu o voce stinsa.In timp ce mesteca cu greu mancarea de care nu mai avusese parte de aproape 2 ani, se pierdu in ganduri, aceleasi ganduri, in sfarsit inima si mintea ei au cazut la comun acord cu sufletul ei neimpacat si plin de remuscari..nu stia de unde sa porneasca ce sa faca mai intai de unde sa inceapa sa caute..atatea intrebari ii chinuiau existenta mult prea complexa, nu s-ar fi gandit ca ar fi putut vreodata sa ajunga la Hogwarts nu pentru ca nu ar fi putut, era o eleva excelenta, eminenta, era inteligenta avea tot ce i-ar fi putut trebui insa nu era ceea ce ea isi dorea, daca ar fi putut in momentul acela sa renunte la puteriile ei pentru totdeauna ar fi facut-o insa soarta a avut alt plan pentru ea la fel cum a avut si pentru Kayla si Yan, "Yan..." ii scapa printre buze, nu putea sa nu se gandeasca la el, el o iubea, ea il iubea pe el, nimic nu conta atunci cand era cu el..Yan o facea sa se simta speciala atunci cand ea se simtea urata, el o facea sa se simta iubita atunci cand toti ii intorceau spatele, el era totul...
Emotiile o incercau iarasi insa Melanie isi musca cat de tare putu buza ca sa isi stapaneasca emotiile care o navaleau, nu putea sa mai reziste, se simtea vulnerabila asa ca se ridica cu ochii plini de lacrimi cu obrajii imbujorati cu pumnii stransi, incerca sa iasa din marea sala cu privirea plecata in jos, in toate emotiile ei lovii pe cineva in timp ce incerca sa fuga "Im Im Imi pare rau, eu eu nu am fost atenta" spuse mai mult in soapta cu glasul taiat de atatea emotii covarsitoare..nu privea desi se simtea privita, doar astepta o injuratura, o palma, un strigat, un pumn, sau cine stie ce avea sa urmeze..