Tristete la apus

[Anaella L. Hathway]

Scuzati intarzierea, dar am uitat caietul in care erau scrise capitolele la tara si a tebuit sa le rescriu.

Capitolul IV

O intamplare groaznica

Zilele treceau incet, iar eu mergeam mereu la Nicola atunci cand aveam o clipa libera. Plangea mereu, se uita in gol si statea asa cateodata si zeci de minute fara sa se miste, doar gandindu-se la iubirea vietii ei, care era foarte departe. Incercam in zadar s-o fac sa rada, pentru ca nu reuseam. Ii spuneam cele mai amuzante glume pe care le stiam, ma strambam in toate felurile posibile si imposibile dar degeaba, inima ei nu mai stia ce e aceea veselia. Ultima data cand am vazuto zambind era cand dormea pentru ca visa ca Claudiu era aproape. Visa ca iar statea in bratele lui ca iar o tinea strans la piept, ca ii auzea bataile ritmice ale inimii, ca se sarutau intens, ca in vremurile bune. Nu imi placea sa o vad asa, simteam ca o parte din mine era distrusa. Eu si Nicola eram cele mai bune prietene, practic ca niste surori, uram sa-mi vad neputinta mea in fata durerii ei. O intelegeam, stiam cum se simte: trista, deprimata, goala pe dinauntru, simtea doar durere, suferinta si dor.
Cel mai dureros sentiment din lume este dorul. Te macina pe dinauntru, simti cum sentimentele te rod incet. E mai rau chiar si decat moartea, pt ca dupa ea vine raiul si fericirea eterna ( daca acea persoana merita ), dar dorul seama cu moartea inceata, dureroasa. Parca ai arde lent... E un sentiment groaznic pe care Nicola il cunostea foarte bine. Imi parea atat de rau ca trebuia sa indure asta.
Intr-una din zile nu puteam sa merg la Nicola acasa pentru ca fusesem tinuta dupa ore la scoala pentru ca scrisesem pe peretii de la toaleta fetelor cu grafitti si trebuia sa vopsesc totul din nou. Asta durase cateva ore bune, avand in vedere ca baia era mare si nu mai ramasese un pic de loc liber pe pereti, nescris de mine. Dupa ce am terminat am sunat-o pe Nicola sa vad ce face, cum se simte si sa-mi cer scuze ca nu am reusit sa ajung la ea.
" Haide, Nicola, raspunde... Apasa naibii butonul ala nenorocit!!! " mi-am zis eu in gand vazand ca prietena mea nu raspundea. Dupa al noualea apel un barbat imi raspunde si imi spuse ca era de la smurd si ca Nicola era la spitalul din centru pentru ca fusese implicata intr-un accident rutier. Nici nu am mai asteptat sa-mi spuna alte detalii ca am si luat-o la fuga spre spital.
Era foarte aproape de scoala mea asa ca numai dupa cateva minute am si ajuns. Am intrebat disperata o asistenta unde imi pot gasi prietena iar ea mi-a zis ca este in sala de operatii, pentru ca era foarte grav ranita si cu putine sanse de supravietuire. Cand am auzit asta am simtit cu lacrimile au inceput sa-mi siroiasca pe obrajii imbujorati de la fuga.
"Cum se putea asa ceva, nu i se putea intampla una ca asta prietenelei mele, nu ei, oricui numai nu ei! " mi-am spus eu in gand cazand in genunchi si incepand sa plang in hohote.

Sper sa va placa. Stiu ca nu am prea folosit descriere dar capitolul V o sa aiba mult mai multa. Mie nu prea imi place cum a iesit dar va las pe voi sa decideti. Va rog cat mai multe critici! Nu iertati niciun amanunt Scuzati pentru greselile de ortografie. Pana la urmatorul capitol vreau 5 comentarii de la 5 persoane diferite, si fiecare cu critici nu numai " next! " vreau sa imi imbunatatesc scrisul si nu pot fara critici. Si acum... COMENTATI!