Din nou cu prietenii

[Bell Evans]

• Stralucirile diminetii se unduiau in adieri plapande prin aerul tomnatic, invaluind domeniile intr-o mantie aurie de caldura; era o alta zi de toamna care isi lasa faldurile bogate de frunze pe pamantul amortit si trimitea sarutari dulci din vazduhul nemarginit catre silueta castelului fumuriu. Ura toamna - mereu spunea asta. Dar in acea dimineata avea impresia ca sentimentele indreptate impotriva acestui anotimp incepeau sa paleasca in fata perspectivei unei zi caldute. O zi numai pentru ea, in care nu avea de facut nimic.
  
  Raizen era plecat de la castel; deci automat isi eliberase tot programul. O lasase pe Annie dormind in patul ei mic din Turn si iesi in varful picioarelor din incapere. Nu voia sa trezeasca micutul inca de la primele ore; avea suficient timp sa stea cu ea in restul zilei. Sa o plimbe si eventual sa mai petreaca timp cu ea.
  
  Privi putin dezorientata in jur cand ajunse la capatul treptelor din marmura; nu era nimeni. Probabil era de vina si ora matinala, pentru ca de obicei mereu o gasea acolo pe Rosalie, insotita de Ginny sau alt profesor. Iar Raizen ar fi trebuit sa fie deja cu ea daca ar fi fost la castel. Insa nu era.
  
  Iar in momentele astea era si mai constienta de absenta lui; avea nevoie de el, si nu ii era frica sa recunoasca asta. Nu era un lucru fara de care nu putea trai; era lucrul pentru care traia. Zambi usor cand un sir de ganduri ii trecu prin minte si incepu sa mearga in urmatoarele secunde; voia sa se plimbe pe domeniile scaldate in razele soarelui inainte de micul-dejun; asta in ciuda faptului ca ar fi fost mai comod sa ramana acolo.
  
  Cobori in graba scarile in spirala care uneau diferitele etaje si ajunse in cele din urma in holul de la intrare; vazu un grup mic de cercetasi care se indreptau spre Bucatarie si alti doi astropufi care se plimbau. Surase slab cand trecu pe langa ei, salutandu-i. Isi continua drumul, ajungand curand in curtea interioara.
  
  Observa intinderea de apa din departare si isi indrepta pasii spre locul acela; mereu se simtea bine cand se odihnea pe malul lui. Fie ca era singura, sau insotita; apa avea ceva magic, ceva care o facea sa se simta unica. Era si o zodie de apa, dar nu punea asta prea mult la socoteala.
  
  Realiza ca mai erau deja doua persoane acolo, dar continua sa mearga; nu recunoscu initial cele doua siluete, dar cand ajunse suficient de aproape de ele se opri, uimita. Aproape nu ii venea sa creada.
  
  "-Anaella?" intreba ea, privind-o pe cercetasa. "Nu te-am mai vazut de un secol" continua ea, cu o urma de zambet. O imbratisa, simtind cum o stare de bine ii cuprinde intreaga fiinta. "Si Lizzie; nici pe tine nu te-am vazut de secole" remarca Bells, imbratisand-o si pe cealalta cercetasa.