Better than ...

[Veronique A. Dupont]

• Cunostea padurea bine. Obisnuia sa vina acolo impreuna cu intreaga familie in anii copilariei. Ii era practic imposibil sa se piarda, cel putin asta credea inainte de a ajunge pe o poteca foarte indepartata de intrarea in padure.
  Mergea agale, speriata fiind de decorul sumbru. Se opri langa trunchiul unui copac si se uita atenta in jur.
  'Ce faci draguto?' auzi cuvintele defaimatoare spuse de un glas masculin. Iesi de sub umbra copacului si intalni privirea unui barbat.
  Fata inchise ochii pentru cateva secunde, iar cand ii redeschise realiza ca era prima persoana pe care-o vedea in luni. Incerca sa-si mascheze bucuria plecandu-si capul catre pamant.
  'Se face intuneric. Nu ai observat?' il auzi pe barbat vorbind din nou. Ar fi vrut sa-i raspunda, dar se simtea de parca isi pierduse darul vorbirii. Nu mai scosese un cuvant demult, iar lucrul acesta o impedica acum sa ofere un raspuns.
  Neputand sa spuna nimic, continua sa mearga indreptandu-se catre emitator. Cu fiecare pas pe care-l facea realiza ca ceva nu era bine. Putea sa-i vada chipul sub umbra serii, iar ceea ce vedea nu-i placea. Fata barbatului era traversata de un val de intunecime. Ceea ce putea citi in ochii sai era boala, o boala cumplita pe care ea nu reusea s-o inteleaga. O boala ce nu se leaga de trup, ci de suflet.
  'Cred ca ma descurc. Tu esti cel ce ar trebui sa-si faca griji' spuse fata oprindu-se pentru a putea pastra o distanta decenta intre ea si interlocutorul sau. 'Acesta nu-i un loc pentru oameni ca tine. Intoarce-te la familia ta inainte de a afla lucruri pe care nu ti le vei putea explica niciodata' continua ea considerandu-l pe barbat doar un simplu incuiat.
  
  OOC: Scuze ca n-am raspuns mai devreme, dar am avut putina treaba.