Better than ...

[Veronique A. Dupont]

• Barbatul incepu sa se miste in cercuri in jurul fetei. Se simtea amenintata, dar n-avea sa actioneze in vreun fel. Stia mai bine decat atat. Il lasa sa-si faca jocul sperand ca impasibilitatea cu care-l privea sa-l faca sa dea inapoi.
  'Sincer sa-ti spun, nici eu nu mai stiu ce-i aia familie. Sunt insa sigura ca demult credeam ca este un lucru pentru care sa lupti. Acum, insa, stiu ca n-are rost sa lupti. Destinul isi urmeaza singur calea' spuse aceasta privind in jos si aranjandu-si cu degetale sale subtiri si lungi plipurile rochiei.
  Noaptea se apropia cu fiecare clipa care trecea, iar fata nu stia daca padurea mai era un loc sigur pentru ea. Nu stia daca putea sa se increada in individul din fata sa. Nu stia daca va mai apuca zorii zilei. Acest gand ii inflori tacticos in minte, iar cand isi aseza samanta in capul fetei aceasta realiza ca moartea era lucrul la care ravnea de mult timp. Era constineta acum ca nu avea sa-si mai gaseasca niciodata sora, iar viata sa va fi cumplita daca continua sa mai calce pe acelasi pamant cu sufletele vii. Cunostea foarte bine ca dupa moarte avea sa devina un suflet pierdut, blestemat pe veci sa bantuie pustiul, dar nu se simtea mai presus in viata sa de muritoare.
  'Problemele mele te depasesc. Oricum, nu este treaba ta. Nu eu sunt aceea care merge pe doua carari inainte de intunecarea cerului. Pana la urma, ce cauti aici?' spuse aceasta ridicandu-si privirea incercand sa-l fixeze pe barbat cu ochii sai verzi ca de felina.