O noua prietena

[Anaella L. Hathway]

OOC: Just me and Irene.

Negura noptii cazuse de mult peste domeniile Hogwarts-ului. Anaella incerca de ceva vreme sa adoarma dar nu prea reusise. Trecuse de mult de miezul noptii. Cercetasa se uita absenta la tavanul din dormitorul fetelor gandinduse la "el" si la cat de dor ii era. Lacrimile cristaline ii siroiau pe obrajii rumeni. Cateodata ii mai scapa cate un suspin dar incarca sa fie cat mai discreta. Se gandea la ce a pierdut, a pierdut un inger. Cel mai dulce inger. Toate acele momente... toate au disparut... Spera sa mai aiba sansa de a-l revedea, dar era un lucru aproape imposibil.
Cercetasa se trezi la realitate din lumea ei trista si inundata de lacrimile ei sincere si fierbinti varsate pentru acel "el". Se gandi ca in patul ei moale si cald nu va putea sa adoarma prea curand, asa ca se hotari sa mearga in alt loc pentru a putea plange, si ce loc mai bun decat Oglinda lui Erised.
Anaella se imbraca rapid si se strecura din Turnul Cercetasilor fara a fi observata de cineva. Parcurse imediat holurile intunecate, vechi, reci si misterioase ale castelului, pana ajunse la locul dorit.
Patrunse prin usa din stejar si se indrepta spre un colt al camerei in care se afla ce cauta ea, Oglinda lui Erised.
Se uita la ea si imediat cazu in genunchi. Un sir de lacrimi i se scursera pe obrajii ei palizi de la durerea din sufletul ei. Isi duse mainile repede la inima si apoi isi indrepta iar privirea spre oglinda.
Aceasta arata ca o simpla oglinda veche si prafuita dar ceea ce o facea pe Anaella sa planga era ceea ce se vedea uitandu-te in ea. Oglinda arata o fata si un baiat tinandu-se in brate si sarutandu-se. Fata era Anaella iar baiatul era iubitul acesteia care era foarte departe, pe care cercetasa nu il va mai putea vedea decat la Craciun, si atunci poate se vor vedea doar cateva zile. Abia astepta acele zile, dar mai era mult pana atunci iar sufletul ei era gol pe dinauntru, cercetasa nu mai radea si acel zambet care o caracteriza s-a sters de pe fata copilaroasa a fetei pentru multa vreme. Cercetasa isi aducea aminte de momentele in care o tinuse in brate, atunci s-a simtit pentru prima oara cu adevarat in siguranta... Doar langa el putea trai... Anaella era deja moarta, sufletul ei a ramas langa ingerul ei pazitor. Din cercetasa a mai ramas doar corpul si sentimentele de durere si tristete. Sentimentele de fericire erau pierdute undeva departe...
Dintr-o data se auzi scartaitul usii... Anaella nu se obosi sa se uite cine era, ori era Flich ( sau pisica lui ) ori vreun elev, deci nu merita atentia... Era prea ocupata sa priveasca Oglinda printre lacrimile care curgeau incontinuu pe fata ei altadata vesela. O mana calda ii atinse umarul stang si Anaella intoarse capul sa vada cine era... Nu era Flich sigur pentru ca el ar fi tipat si ar fi pedepsit-o imediat ( si pisica lui nu avea cum deoarece nu are maini ). Era mana unei fete pe care Anaella nu o mai vazuse inainte...