All that counts is here and now

[Effy K. Dietrich]

Elisabeth & Melissa A.

Elisabeth trânti călimara cu cerneală şi pana peste pergamentul pe care trebuia să se afle tema sa, dar care era în schimb plin de pete şi tăieturi. Nu avea nici un chef să scrie , de fapt tot ceea ce voia era să fie singură, să poată să-şi pună gândurile în ordine şi să înlăture îngrijirorăile inutile. Oftă prelung şi îşi lăsă capul să se rezeme de marginea biroului din lemn . Îşi închise ochii de un albastru ca safirul pentru câteva clipe, după care îi deschise iar . Aruncă câteva priviri nehotărâte şi uşor plictisite în jur, ca în cele din urmă să ajungă să se uite la enervanta scrisoare de la părinţii ei, plină de minciuni . Se încruntă şi pufni enervatăl lovind cu pumni de masă. Tresări . Spera că n-a trezit pe nimeni.
Se ridică brutal , luându-şi o pelerină neagră din dulap. O aruncă în grabă pe ea , şi îşi puse bagheta în suportul special făcut de ea, după care ieşi din dormitor, iar mai apoi din turn. Doamna Grasă îi aruncă o privire dezaprobatoare şi se pregăti să-i ţină obişnuitul discurs mustrător, dar deja era iritată, nu voia să treacă la statul de enervată.
"Am înţeles. Nu e bine să ies, le voi face probleme Cercetaşilor, îi voi dezamăgii, mă vor ignora etc. etc. " Zise ea repede dându-şi ochii peste cap , apoi o privi încruntată. "Altceva?" Întrebă ea ridicând din sprâncene. Doamna Grasă o privi uimită şi uşor jignită, dar clătină din cap. 'Beth nu obişnuia să se comporte aşa, dar acum să zicem că făcea o excepţie. Avea destul timp să-şi ceară scuze ziua următoare. Zâmbi mulţumită, în timp ce îi întorcea spatele şi pornea în grabă pe coridoarele din ce în ce mai întunecate. Cerul era plin de nori negri şi în curând avea să plouă. Cercetaşa îşi scoase cu rapiditate bagheta şi şopti "Lumos". Un jet de lumină stranie şi palidă tâşni din ea luminând la câţiva metri în faţa ei , asupra unei uşi pe care credea că n-o mai văzuse. Iniţial avusese de gând să meagră în Sala Fantomelor, unde să urmărească cu poftă cearta dintre spectre, dar acum că îi apăruse în cale şansa de a explora acea sală, curiozitatea o dobora. Oftă uşor indecisă, cântărind cele două obţiuni. Se încruntă şi ridică din umeri . Ce putea să se întâmple? În cel mai rău caz să dea peste cine ştie ce monstru şi să fie nevoită să lupte cu el. Nu era la fel de rău ca datul peste un profesor, nu? Chicoti la acest gând, dar aproape imediat reveni la atitudinea iritată.
Apăsă clanţa argintie şi uşa se deschise cu un scârţâit lung şi ascuţit, foarte enervant pentru urechile sale sensibile de vârcolac. Privi atentă în cameră şi oftă uşor dezamăgită. Nimic interesant . Şi totuşi intră. Era mai bine decât să dea peste un monstru nu? Şi dacă se gândea bine chiar nu avea chef de farsele de prost-gust ale lui Peeves. Avea nevoie de linişte.