The Sunrise

[Lexie Stryder]

Am scris primul capitol (scuze de intarzere)

Capitotlul I

Am deschis brusc ochii. Adormisem in masina, pe scaunul din fata, cu gatul sucit. Sam statea incolacit pe scaunul din dreapta, uitandu-se la mine cu niste ochi mari si somnorosi. L-am mangaiat dupa urechi, uitandu-ma pe geamul fumuriu, incercand sa gasesc sursa zgomotului care ma trezise.
Eram in Millerton, un mic orasel de langa San Francisco, ceea ce ma facea sa fiu aproape de malul marii.
Cu un oftat prelung, m-am asigurat ca toate bagajele sunt la locul lor, si am pornit pe stradutele inguste ale oraselului. Stiam exact unde trebuia sa ajung pe harta, insa aveam mai multe dificultati cand era vorba sa practic ce e acolo.
Asa ca mi-am luat telefonul din buzunar si am apasat pe numarul de la tastare rapida pentru unchiul Tom. Suna mai putin de o secunda, ceea ce era un lucru neobisnuit, cand Tom raspunse cu o voce voioasa.
-Pe unde esti, tigroaico?
-Nu rade, am zambit, cu o privire indulgenta. Sunt la intersectia strazii Clinton cu Narcozzi. Nu mai stiu pe unde sa merg. Ai putea sa vii dupa mine?
-Acum ies din casa, pustoaico. Ne vedem in cateva minute, raspunse, cu o voce distrata.
Am inchis telefonul, cu un suras. Abia asteptam sa ajung acolo. In sfarsit voi putea inota. Numai la asta imi statea gandul. Acasa, fusesem scafandru si era cel mai placut mod de a-mi petrece timpul. Asa ca mi-am lungit gatul, incercand sa il zaresc. Nu era pe nicaieri, chiar daca nu as fi fost surprinsa sa nu il mai recunosc dupa cat timp trecuse de cand nu l-am vazut. Era fratele tatalui meu, care plecase acum mult timp de pe lumea asta, lasandu-ma singura cu mama vitrega, care oricum nu ma voia. Aveam zece ani cand s-a intamplat asta. Am suportat-o timp de cinci ani dupa care am fugit de acasa, acum ajungand sa nu mai am locuinta si sa trebuiasca sa ii cer ajutorul fratelui tatei.
Intrerupandu-mi sirul gandurilor, cineva imi batu in geam. Am tresarit usor si am deschis portiera ca sa imi imbratisez singura mea familie.
-Heeei, ce faci? spuse Tom, cu fata luminata de fericire.
-Vreau sa ajung acasa, i-am raspuns, pe un ton care semana cu cel al unui copil mic si plangacios.
El zambi si urca in masina, pe locul soferului. Inca razand, am inconjurat partea din fata a Range Rover-ului si am intrat pe scaunul din dreapta, langa Sam, labradorul meu auriu. Unchiul Tom il mangaia pe dupa urechi, cand eu l-am impins, facandu-mi loc.
Am mers cu masina vreao cinci minute, poate chiar mai putin, in liniste totala. Credeam ca am mai multe de povestit, insa ma trezeam ca nu stiu ce sa spun.
Am intrat pe o straduta chiar mai ingusta, iesind pe o colina mica, in varful careia era un cartier de case, Toate erau perfect aranjate, curate, cu peluze de un verde smarald care te orbea. Am ramas cu gura cascata cand ne-am oprit in dreptul uneia dintre ele. Era mare, alba, cu un garaj in care incapeau vreo cinci masini si ferestre cu priveliste spre ocean. Am chicotit, entuziasmata.
Tom parcase in garaj si cobori din masina, imediat dupa mine.
-Bun venit acasa, Katie, spuse, zambind cu jumatate de gura.