Maybe we can be friends...

[Melissa A. Reningan]

Stătu și se gândi la ce spusese Anaella.Era foarte logic,așa se întâmpla.Dar totuți,ei nu îi păsa.Era fericită că picase la Ochi-de-Șoim și acolo va rămâne mereu.Oftă scurt și afișă un zâmbet calm și dulce.Propunerea fetei o făcu pe Melissa să se bucure,deoarece afară era foarte cfald și puțină umbră nu strică.
"-Sigur.Mi-ar plăcea." spuse ea zâmbind scurt și se îndreptă spre acel stejar.Era mare și foarte foarte bătrân,dar era minunat și umbra lui era liniștitoare.
Se așeză ușor jos,rezemându-se de copac.Scoarța lui era foarte tare,și rece.Era foarte bine să stai la umbră și să privești minunatul soare,norii de pe cer care umblau ca niște copii neastâmpărați,elevii care discutau,râdeau,citeau sau bârfeau.Zâmbetul de pe fața Melissei nu dispăruse nici acum,fiind foarte relaxată și fericită că-și făcuse un prieten,fiind puțin nesigură în această privință.
"-Tu în ce an ești?" întrebă fata uitându-se la Anaella,curioasă,cu un zâmbet dulce.
Dezavantajul era că Melissa era boboc și elevii mai mari nu băgau în seamă bobocii.Dar,mai erau câteva excepții,fata fiind bucuroasă că întâlnise pe cineva mai mare decât ea care o băga în seamă.