Eyes wide open.

[Hayley M. Alden]

• - JUST ME AND LEXIE -
  Hayley nu suporta tensiunea de dinaintea furtunii. Știa ce urma, știa că mai întâi vor sosi doar câteva picături de ploaie, însă se pare că natura nu o știa. 'Natura e cam proastă'. Nu-i venea să creadă că gândește astfel, dar ăsta era adevărul. Natura era ca un vrajitor care nu știe să spună decât 'plouă', 'ninge', 'doboară casele' și toate celelalte fenomene distrugătoare. Într-un fel, îi era cam milă de Încuiați, care nu se prea puteau feri de ea. Mm, păcat de ei.
  Bunătatea excesivă făcea acum parte din trecutul ei. Învățase de la viață că aceasta nu ajută întotdeauna. Uneori poate fi chiar dăunătoare. Se cutremură când își aminti de vremurile de demult. Crescuse îngrozitor.
  Își verifică iarăși ceasul demodat. Spera ca Lexie să nu întârzie ; în fond, se săturase de oamenii care o fac. Începură să-i clănțăne dinții, și își dădu seama că se îmbrăcase cam subțire. Se împotrivi impulsului de a se așeza într-un cotlon ferit, nu avea chef.
  Și poate că mintea îi spusese bine când o făcuse să mai aștepte, pentru că observă ceva ciudat. Poate că orice altcineva ar fi văzut ceea ce Hayley văzuse, nu i-ar fi dat mare importanță. Însă ea știa că cineva o urmărea de la fereastra casei din fața sa. Și lucrul ăsta o făcea să se cutremure.