The light is gone

[Ellena R. Howard]

Ok, primu cap...scuze daca...nu este la nivelul la care va asteptati.

Love Dealer!

Cand deja iti manjesti mainile, nu mai e cale de intoarcere. Asa mi-au zis multi, o gramada de persoane ce oricum mi-s indiferente mi-au tot repetat asta, iar eu ca niciodata nu ascult, poate pentru ca asa am fost invatata. Privindu-mi reflexia in oglinda mare a camerei uriase a cladirii in care ma aflu, realizez ca poate in acea oglinda e blocata fata linistita, cuminte, naiva din trecut. Cateodata imi doresc sa o eliberez, sa o aduc in corpul meu, sa indragesc din nou personalitatea ce le aducea parintilor fericire. Numele de Angel este o jignire asupra Dumnezeului in care oricum eu nu cred. Sunt un demon, un demon cu chip angelesc ce spre mirarea mea a ajuns sa iubeasca.


Ma indrept cu pasi de felina pe tocurile inalte de un alb imaculat, asezandu-ma lenesa pe scaunul din piele al biroului meu din cladirea ce bineinteles e plina doar de fiinte ca mine. Fusta cu o palma deasupra genunchilor de un negru fin si camasa alba mulata cu ceva volanase langa gatul subtire imi dau un aer de „afacerista” innascuta. Insa pistolul negru ce troneaza pe biroul din lemn de stajar si cu care ma joc indiferenta cateodata, ma transforma in total alta persoana.
Eram iar agitata, nervoasa, confuza cum sunt cateodata cand sunt doar eu cu constiinta mea ce e destul de putina. Ea s-a cam anulat de cativa ani in coace. De ce sunt asa? Din cauza lui … Simon, imi vine sa ii trag un glont exact intre urechi, nu ca las ura ci pentru ca il iubesc si nu e al meu. Am fost invatata sa am mereu tot ce-mi doresc. El e singura persoana ce nu o am si mi-o doresc mai mult ca orice. E groaznic sentimentul sa iti doresti ceva si sa nu ti se ofere.

O bataie in usa mare ma face sa ridic privirea rece ca de gheata, ce se topeste intr-un abis negru a culorii mele abstracte de un ciocolatiu amarui si intepator. Las pistolul intr-un sertar langa mine si spun un „intra” puternic. Usa se deschide si Amelia, asistenta mea, o fata micuta ce se ocupa cu programarile celor cu care ma intalnesc, il lasa pe Max, cainele meu sa intre pe usa. Acesta latra si intra fericit venind la mine. Poate singura fiinta cu care mai vorbeam. Stiam ca ma intelege, dar nu-mi putea raspunde decat prin expresiile faciale ce ma faceau sa zambesc cateodata.

Ma ridic insa de la birou, aranjandu-mi cu grija tinuta, eram foarte strica in ceea ce tinea de eleganta mea. Captasem asta de la mama. I-au pistolul din sertar observand ora 16:35. La ora 17:00 trebuia sa fiu la statia de metrou, pentru un schimb de „marfa”. Ca deobicei, tot eu trebuia sa fac treaba murdara, astfel asa incepe o zi „minunata” din viata Alexandrei Angel, o fata de douazeci si doi de ani, ce pare la prima vedere o fata complet normala, insa dupa acea normalitate se ascunde o ura si o forta de concentrare de neinchipuit. Si cum ramane totusi cu dragostea? Facuta praf, exact ca orice glont ce iasa din teava pistolului lucitor. Imi tot repet ca nu merita, insa sufletul meu ce eu il consider rece, crede altceva. Sper doar ca totul sa aibă o rezolvare … !