That was just a lie

[Raphael J. Vonderheide]

Se impinse usor in spre ea fara a inceta sa o priveasca in ochi.privirea lui desi era rece, era cumva hipnotizanta, exact ca cea a unui sarpe.Pupila i se dilata doar putin cand fata lui atinse usor intunericul stradutei pe care se aflau.Cand spatele ei atinse zidul, el surase.Desi erau aproape unul de celalalt, o oarecare distanta se pastra intre cele doua copruri, nu isi dorea sa fie nici prea departe, dar nici prea aproape.
Multe..poate mult mai multe decat isi doreste!zise el pe un ton soptit, putin gutural insa ridicand usor din sprancene.Nu te-am cautat neaparat ca sa ma dau mare, sa spun cat de bun sunt sau cat de plin de mine sunt..astea sunt prostii!Sunt aici ca sa te ajut..stii ca vrei asta!zise el strangand usor mana inainte de a-i mangaia degetul aratator de la mana cu degetul sau aratator.
Desigur, acum nu vei admite asta, ma vei respinge intr-un mod brutal, insa va veni o zi, cand vei avea nevoie de mine, iar ei bine eu, te voi astepta!zise el sarutandu-i usor mana inainte de a se intoarce cu spatele lasand in urma sa zgomotul facut de paltonul in care lovi usor cu mana cand acesta paru sa zboare pe jumatate in aer si un iz placut de menta amestecata cu tutun.De fiecare data sfarsitul incepuse cu o avertizare, iar in acest moment, ea tocmai fusese avertizata.Surase usor scotand repede bagheta din buzunar, aprinzandu-si o tigare, si chicotind usor pierzandu-se apoi intr-un nor de praf Disparand, si aparand in cu totul alta parte.
Ai rezolvat?zise o voce lugubra ascunsa pe undeva prin adancurile unui adapost improvizat din pietre si tot felul de crengute.
Mai e nevoie sa intrebi?raspunse el pe un ton usor ironic asezandu-se langa acel adapost si terminandu-si tigarea linistit.