If tomorrow never comes

[Veronique A. Dupont]

• Se uita cu ochii sai mari si verzi la barbatul din fata sa. Nu stia ce ar fi putut dori acesta de la ea, dar prefera sa ramana in tacere pentru ca avea prea multe lucruri care nu-i apartineau. Cine stie, unul dintre acelea ar fi putut fi a lui.
  Ar fi dorit sa plece, dar blestemul o tinea prizoniera. Repeta in gand o vraja protectoare, dar aceasta nu era mai puternica decat blestemul vrajitorului. Singurul lucru cu care o ajuta era acela ca nu se aseza cand dori barbatul. Vraja n-o ajuta sa fuga, dar macar nu era obligata sa faca alte lucruri pe care nu le-ar dori.
  In dreapta sa se afla un alt geam micut cu rama de lemn putrezita. Arunca o privire suprafetei lucioase si observa ca ploaia se mai potolise. Stropii mari de apa devenira mai marunti, iar vantul de abia daca adia printre ramurile copacilor.
  Dupa ce memora imaginea dezolanta de afara isi intoarse privirea catre vrajitorul din fata sa. Nu ii parea cu nimic mai bun decat toti ceilati care o amenintasera in trecut. Ce putea avea el in plus? Magia lui nu era cu nimic mai puternica, ba chiar mai slaba, dat fiind ca vraja sa de protectie functionase partial. Nu avea nimic special, dar totusi dorea o confruntare. Nu avea nici cea mai vaga idee ce facuse ea in zilele petrecute in soltitudine. Nu stia cat de tare se antrenase in anul ce trecuse. Ar fi putut sa rupa blestemul ce-o tinea prizioniera, dar asta implica prea multa concetrare si putere. Incerca sa nu-si foloseasca ultimile puteri ramase decat daca era o urgenta, iar dupa cate vedea ea, aceasta nu era o urgenta.
  Ranile incepura s-o deranjeze. Repetand la nesfarsit vraja de protectie, nu mai putea canaliza destula energie pentru a se ingriji de ele. Isi putea simti pielea de pe coaste crestata pana la os, spatele traversat de atatea lovituri insangerate si copasele zagriate parca de ghearele unui animal. Daca pielea sa ar fi putut tipa, s-ar fi auzit un urlet feroce asemnator cu a unei bestii salbatice.
  Stia ca nu mai era mult si ranile aveau sa-i sangereze, patandu-i puloverul alb si perechea tocita si rupta de jeansi. Ii arunca o privire barbatului din fata sa si o lacrima i se rostogoli gratios pe obrazul drept. Ochii ii devenira mai verzi ca niciodata, iar pielea ce-i inconjura se colora intr-un roz bolnavicios. Arata demn de mila, dar pana la urma, acesta era planul.