Whisperer.

[Raphael J. Vonderheide]

Ii venea sa rada, insa desigur, nu avea sa o faca, nu vroia sa fie chiar atat de rautacios, nu ca nu ar fii putu fii insa o potentiala enervare a ei nu era in planul sau si nici nu avea chef sa se certe cu o fata ce se aprindea ceva mai rau ca un chibrit doar cand aduceai vorba de anumite lucruri aparent banale.Dar deh..ea era fost cercetas..asa ca nu era absolut deloc surprins de comportamentul ei.Isi baga pur si simplu mainile in buzunare aruncandu-i o privire plina de nonsalanta.
Pacat ca pareai prea ocupata sa admiri bucata aceea de lemn!Recunoaste, nu ai ce face cu ea, probabil o sa o duci la obiecte pierduse sau ceva de genul dupa asta!zise el uitandu-se spre cer.In plus, mi-a facut placere!zise el oferindu-i un zambet al naibii de rautacios.

O vedea infuriindu-se.furia ii crestea, iar medalionul clar avea o legatura, si el nu ajuta absolut deloc, insa nici ca vroia.Trebuia sa mearga pur si simplu mai departe.
Se numeste politete!Ca sa stii...ma intrebi ce fac..te intreb ce faci..asa fac oamenii de obicei!zise el masurandu-si cu degetele bagheta inainte de a o pune linistit in buzunarul de jos al paltonului.Sunt un dulce stiu!Acum varsa tot..care e faza cu ala?zise el facand semn cu capul spre medalion.