If tomorrow never comes

[Veronique A. Dupont]

• Isi lasa lacrima sa curga si zambi in sinea sa, nelasand nicio emotie sa i se distinga pe chipul palid. Invatase in timpul petrecut in singuratate cum sa para inofensiva. In urma cu un an ar fi preferat sa moara decat sa lase pe cineva sa-i vada slabiciunile, s-o vada plangand, dar cu timpul invatase ca aceasta slabicune o putea ajuta. Nu-i era greu sa se prefaca. Fizicul sau o ajuta foarte tare. Era destul de scunda, nedepasind un metru si saizeci si cinci de centimetri, iar trupul ii era uscativ. Slabise foarte mult in ultimul timp, lucru care o facea sa para foarte fragila.
  Se autoeducase sa nu-i pese de nimic. Uitase cum este sa ai sentimente. Tot ceea ce ii mai ramasese era durerea. Cantitati enorme de durere administrate zilnic. Durerea devenise refugiul sau. Durerea era singurul sentimnet care o mai putea face sa se simta in viata. Durere era ceea ce simtea in acel moment. Isi simtea pielea arzandu-i si putea declara ca inca nu murise.
  Ii arunca o privire barbatului si isi duse mana la buzunarul din spate al blugilor. Isi puse mana pe bagheta sa alba din par de unicorn si inima de dragon. Ii simtea textura dura de lemn de trandafir si se simti pentru prima data in multe luni acasa. Individul ii spuse ca poate pleca. De ce n-ar fi facut asta pana la urma? Pentru ca-i cunostea pe cei de teapa lui. Ar fi lasat-o sa fuga, iar apoi ar fi fugarit-o. Ar fi fost o vanatoare, iar ea se saturase sa fuga, sa fie mereu vanatul.
  'Crucio' se rasti ea dupa ce-si indrepta bagheta catre barbat. Acesta cazul la pamant sub influenta vrajii. 'Cine este pufuletele acum? Nu-mi stii nici macar numele, dar esti pregatit sa ma judeci' tipa aceasta infigandu-i barbatului bagheta sub barbie.
  Buza inferioara ii fu crestata paraca de adierea vantului, iar mici picaturi de sange incepura sa se prelinga pe fata barbatului. Stiuse care era pretul unei astfel de vraji, dar n-avea de gand sa se opreasca nici daca nesabuinta sa urma s-o omoare.