Traieste si lasa-i pe ceilalti sa moara

[Victor A. Olivier]

Morreen avea o vaga confuzie ca mai era cineva in incapare, ceea ce era o prostie, pentru ca nu vazuse pe nimeni intrand de cand statea ascunsa in coltisorul ei. Sau ma rog, nu auzise pe nimeni. Sau, probabil fusese atat de absorbita de lectura, incat nu putuse auzi altceva decat vocile personajelor si bubuiturile tunurilor de razboi. Nu primise invoirea sa se afle aici, dar cu abilitatea ei de felina, ii fusese floare la ureche sa pacaleasca bibliotecare cand era ocupata cu mai multi elevi. Luase o carte la intamplare, si acest lucru avea rezultate. Cartea se dovedise un foarte bun stimulent pentru lenea din ultimele zile. Practic, nu mai trecuse niciodata atata timp fara sa citeasca, si asta nu numai ca i se parea ciudat, dar si enervant.

Actiunea romanului gros si prafuit ajunsese aproape de final, si Morreen realiza cat timp statuse aici. Practic, reusise intr-o dimineata sa parcurga viata unui om! De la o vreme apetitul ei pentru carti se indreptase spre alte porti. Daca inaintea se stramba si nici nu vroia sa se uite la cartile despre razboi, si debitarile cretine ale unor pretinsi "filozofi", acum ii placea sa le citeasca si sa rada de prostia lor. Nu i se mai pareau asa enervanta si plictisitoare, si i se parea un foarte bun mod de a-si petrece timpul in care trebuia sa participe la orele de asemenea fara sens pentru ea.

Se ridica, si isi intinse membrele amortite, dorind sa-si gaseasca o alta pozitie, mai confortabila. Insa isi dadu seama ca de asemenea nu mancase, si se indrepta spre masa unde-si pusese rucsacul, pentru a-si lua un sandwich preparat in fuga inainte de a veni aici. Cand trecu prin fata unei mese, observa stupefiata ca chiar era cineva aici. Morreen se uita incruntata la persoana a carei prezenta o simtise, si vru sa spuna ceva, insa se abtinu.

ooc: sper ca nu e vreo problema ca am raspuns eu :-s