It's not the end.

[Melisse Y. Carter]

• Mell isi dadu ochii peste cap - gest pe care il are inca de la 13 ani -, dupa care scoase limba din gura, aratandu-i un gest mult prea copilaresc surorii sale.
  - Sincer, singura culoare normala pe care nu am incercat-o este sa ma fac bruneta si, crede-ma, stiu ca o sa ajung si acolo, insa mai intai trebuie sa ma hotarasc intre a fi blonda sau roscata. ii spuse ea.
  Cand era blonda arata ca o fata fitoasa, care evident primea tot ce dorea, insa arata si foarte - foarte - ferma si stapana pe situatie. Roscata, insa, arata mai mult a 'ea', adica fata care ba era fericita, ba era melancolica, care se 'lupta' cu raul, cu toate ca intalnise acest rau doar de vreo 2-3 ori in viata.
  
  Insa stia ca ceva urma sa vina, ceva mare, inexplicabil; si ea trebuia sa fie 'eroina' acelui ceva. Ea si sora sa. Nimic mai mult, nimeni mai putin.
  Acum trebuiau sa Dispara de pe teritoriul Hogwarts-ului.
  - Faci tu onorurile? o intreba Mell pe sora sa.
  Legal, numai Eveline putea sa faca vrajile de Disparitie si Aparitie, insa ilegal ambele le-ar fi putut face din cauza stelelor, lipite de incheietura lor ca o pentagrama, care aparea numai cand cele doua aveau nevoie de ajutor magic si, evident, le ajuta. Insa Melisse, cel putin, nu o mai folosise demult.
  Avea cateva dubii in legatura cu fortele surorii sale; un vrajitor normal care de-abia ce a invatat vraja, le-ar fi transportat fara cateva degete, un picior, sau ochi, par, gura, nas, urechi. Insa stia ca steaua cu sase colturi avea sa o ajute sa faca totul ca la carte. Caci altfel nu ar fi mai primit aceste 'puteri' la nastere, nu? Altfel ar fi fost doua fete normale, ar mai fi avut-o pe Serena vie, nu ar avea puteri iesite din comun si nu ar trebui sa mearga in timpul liber la cautat magie neagra. Insa nu avea ce face.