Your last breath is for me

[Bell Evans]

• Se ridica incet din pat, cascand; era o dimineata racoroasa, care isi lasase mantia glaciala pe deasupra domeniilor. Simtea frigul cuprinzandu-i intreaga fiinta, asa ca nu mai zabovi prea mult pe marginea patului si se indrepta spre semineul in care mai erau cativa carbuni aprinsi. Zambi cand focul vesel reaparu, aruncand bucati mari de umbre pe peretii de un albastru palid. Isi schimbase cum dorise dormitorul din Turn, iar lucrul asta o incanta.
  
  Privi scrisoarea adusa cu o noapte inainte de Eowyn si atinse in treacat pergamentul ingalbenit; Rosalie avea nevoie de ea in acea zi. Trebuia sa apara la Azkaban si sa priveasca ultimele clipe din viata ale lui Tomas Porrin - lucru ce avea sa ii faca o placere crunta probabil. Chiar daca nu era adepta pedepsirii cu moartea - in cazul lui, acest fapt era o exceptie. Probabil nu avea sa fie cine stie ce; ar fi preferat oarecum sa petreaca ziua la castel, cu Raizen. Insa stia ca daca ea ar fi avut nevoie de Rose, aceasta ar fi fost langa ea. Erau prietene pana la urma.
  
  Hotari sa se imbrace si sa paraseasca cat mai repede Hogwarts’ul; in urmatoarele zece minute iesea deja din castel, coborand in graba treptele reci din marmura. Ceata nu se ridicase inca de pe domeniile scaldate intr-o lumina difuza, de toamna tarzie. Iar soarele imbatranit nu reusea sa mai incalzeasca nimicl; era declinul lui in fata anotimpului rece.
  
  Lasa in urma pajistile ingalbenite si ajunse dupa portile din fier forajat; Disparu cu un mic pocnet, pentru ca in urmatoarele clipe sa Apara in fata fortaretii din mijlocul marii. Isi scutura usor pelerina de drum, dandu-si gluga pe spate; chipul palid ce se dezvalui avea intiparita o expresie rece, de indiferenta. Nu voia decat sa se termine cat mai repede ca sa se poata intoarce. Si chiar daca nu o facea din obligatie, nici din placere nu era acolo; doar respectul pentru Rosalie si prietenia dintre ele o adusesera la Azkaban in acea dimineata.
  
  Privi in jur, cautand-o cu privirea pe tanara vrajitoare; era destul de intuneric, dat fiind ca ceasul ei mic de pe incheietura stanga indica primele ore ale diminetii. Totusi, o vazu in cele din urma si se indrepta cu pasi grabiti spre locul unde statea. Parea sa astepte pe cineva. Probabil pe toata lumea care avusese legatura cu acel Devorator.
  
  "-Buna Rosalie" spuse ea, cu o voce limpede; tanara se intoarse spre ea, iar Bells arbora un zambet. Nu o mai vazuse de ceva timp, asa ca o imbratisa cu blandete si ii cerceta in graba chipul; parea sa fie in regula. "Pregatita?" continua fosta cercetasa, ridicand o spranceana. Isi dadu suvitele ondulate de par pe spate, pironindu-si privirile pe zidurile reci si mohorate ale fortaretii. Era frig si ceata - de parca nu ajungea vremea capricioasa, mai existau si Dementorii. Ura practic acele creaturi; dintre toate care existau.