I wish that I could save you from the hurt

[Effy K. Dietrich]

• Continuă să se holbeze la oglindă, încercând să găsească orice părea a fi schimbat. Cu cât cerceta mai mult, cu atât îşi dădea seama că imeginea reală şi cea reflectată sunt la fel. Fata din imagine arăta la fel de jalnică cum era şi ea. Cu părul castaniu ce deobicei stătea în valuri cârlionţate pe spate, acum era răvăşit, ochii de culoarea safirului înconjuraţi de niştea cearcăne îngrozitoare şi cozile ochilor inundate de boabe de rouă, buzele de un roz palid nu se mai arcuiau în zâmbetul ce-l purta de obicei, iar rochia albă din dantelă de pe ea arăta ca naiba. Pe scurt, parcă era scoasă dintr-un film de groază. Aproape că nu se recunoştea, nu îi venea să creadă că aceea era ea.
  De ce îi arăta oglinda asta? Parcă trebuia să dea viaţă celui mai râvnit lucru din viaţa ei. Asta îşi dorea ea? Să sufere? Era ilogic!
  Începu să tremure toată, de data aceasta enervată şi lăsă un suspin să-i scape printre buze. Lacrimile îi şiroiră iar pe obrajii îmbujoraţi. Simţea că nu mai rezistă. Un val de furie pe propria-i persoană o acapara.Îşi ridică mâna dreaptă şi îşi încleştă pumnul dorind să lovească acea imagine deflorabilă.
  Dar chiar atunci două braţe delicate o înconjurară şi o voce caldă se auzi lângă ea. Putea recunoaşte vocea aceea oriunde. Îşi întoarse faţa obosită spre Rose, şi îi analiză o clipă chipul, ce exprima compasiune şi toleranţă. Buzele se arcuiră într-un zâmbet nefericit, acru iar ochii se închiseră instantaneu după ce auzi întrebarea. Nu voia să răspundă. În schimb îşi lăsă capul să cadă pe pieptul Şoimencei şi lacrimile să-i ardă blestemate în continuare. O strânse puternic în braţe .
  "Rose...eu..." Încercă să-i răspundă la întrebare, dar nu reuşea de nici un chip. De fiecare dată când încerca să de-a glas acelor frustări şi probleme persoanle, îşi simţea buzele îngheţând sub durerea cuvintelor. Dacă o spunea cu vocea tare , simţea că se trădează atât pe ea, cât şi pe tatăl său.