Intalnire cu un vampir. Vol1:Alexander Brockelhurst

[Isolde du Maurier]

Aylee, iti multumesc ca imi urmaresti munca

~A patra parte a primului capitol~

-Nu-mi pasa!am tipat eu si, inainte sa-i inchid telefonul in nas, i-am spus: Te rog sa-mi trimiti si restul hainelor mai groase.
Aceasta convorbire m-a indispus pentru tot restul zilei, cand am stat la fereastra mansardei si m-am gandit la misterioasa familie ce locuia in conacul inconjurat de o padure de copaci. Resedinta lor era departe de oras, dar atat de mare ca se vedea foarte bine de la fereastra mea. M-am dus imediat la dulapul in care imi atarnasem hainele si am scos de acolo cele 3 tutu-uri si toate poantele, pe care le-am pus intr-o punga si le-am aruncat la gunoi. Daca vroiam sa renunt definitiv la balet, acestea nu mai aveau ce cauta in dulapul meu. Mi-am dat seama ca nu imi luasem prea multe lucruri cu mine, cateva bluze cu maneca lunga, in culori pale, trei perechi de jeansi si cateva tricouri, doua perechi de pijamale(ma rog, daca un tricou si o pereche de pantaloni vechi si scurti pot fi numite pijama), ciorapi si ceva incaltaminte, o pereche de sandale, doua perechi de tenesi si o pereche de pantofi cu toc, rosii. Cam asta fusese tot. In bagajul meu strecurasem si mp3-ul vechi de trei ani, dar cu muzica mea, laptopul primit de Craciunul trecut de la bunicii Scott si multe esarfe colorate care miroseau a parfumul meu preferat.
Am luat laptopul care se afla pe masuta de langa pat ce tinea loc de noptiera si am inceput sa caut pe Internet diverse lucruri. Ma plictiseam ingrozitor, cand am dat peste un blog ce trata tema vampirilor. Persoanele se certau ca ba exista vampiri, ba nu exista. Unii erau atat de idioti incat postau un raspuns in care scriau ca normal, exista asemenea creaturi, si doua pagini mai departe se contraziceau pe ei insisi, spunand ca e imposibil asa ceva. Am gasit si cateva informatii, dar pe care le stia toata lumea, cum ca vampirii sug sange de oameni, au colti veninosi si muscatura lor te poate transforma intr-unul, ba chiar ca pot zbura si ca se trag din lilieci. Si iarasi aceasi oameni care se certau pe tema lor. Astia nu aveau ce face sau ce?
Aiurea, nu exista vampiri!Am inchis laptopul, vadit enervata de cata idiotenie exista in lume si m-am apucat iar de povestea orfanei. Degeaba, era ridicola. Oamenii chiar nu mai gandeau? Normal ca micuta Sally Jonson o sa se casatoreasca in final cu Conner Daly, care descopera ce-i iubirea adevarata si vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Happy end-uri. Viata nu era mereu un happy end incontinuu, in care tot ce ne dorim se poate implini. Am trantit cartea furioasa si am coborat in bucatarie sa-mi pregatesc o gustare. Nu se poate! Numai prajiturele cu crema de nuca? La naiba, trebuia sa renunt la gustare.
Ziua de luni a fost o zi insorita si enervanta. Nu mai aveam chef de munca, dar trebuia sa fac fata. Aveam nevoie de bani. Lucrurile erau usoare, si am invatat rapid unde e locul fiecarui lucru, sa fiu casiera era si mai usor si chiar am convins o batrana sa cumpere un spray de gandaci eficient. Totul a trecut repede si, cand am ajuns acasa, bunica facea pregatiri. Avea un pui la cuptor si cartofi nature. Asta era bine pentru modul ei dezastruos de a gati. Ma anunta cu veselie ca a mai facut rost de o vizita, la doamna Patterson, care avea o fata de varsta mea, si reusise s-o convinga sa ramana si sa ma cunoasca. Deci de miercuri incepeam misiunea “Reintegrarea Indiei Scott in societate”. Oraselul bunicii nu era deloc un inceput rau.

Deprimant. Asa ma simteam marti. Toata noaptea nu putusem dormi din cauza ploii care pur si simplu sfasia linistea noptii. Asa ca ascultasem cele mai deprimante melodii pe care le aveam. Ploaia nu ma facea deloc mai vesela. Trebuia neaparat sa-mi fac prieteni. Incepusem sa-mi smulg parul din cap de singuratate. Cum de nu mi-am dat seama pana acum cat de singura eram?Trebuia neaparat sa merg in vizita la doamna Patterson, sa ma imprietenesc cu fiica ei si sa ma integrez in societate.
Miercuri eram mai fericita. Ploaia incetase si soarele stralucea puternic. Mi-am luat un tricou verde deschis, o fusta care aparuse ca prin minune in bagaj, sandalele negre si am plecat cu bunica la doamna Patterson in masina roz cea oribila.
-Bunico, nu te-ai gandit vreodata ca masina asta iese “putin” in evidenta?i-am spus pe drum.
-Ah, nu scumpo. . . E o masina potrivita pentru o batrana singuratica precum mine.
Oh da. . . O masina roz bombon. Nu mai conta oricum. Ajunsesem deja la dna Patterson, care ne astepta in prag. Era o femeie inalta cat mine, cu parul blond strans in coc, ochii caprui si foarte eleganta. Fata ei, Tiffany, era mai inalta decat mama, avea parul tot blond si ochii verzi. Si un zambet foarte dulce.
-Buna. Eu sunt Tiffany, tu trebuie sa fii India, corect?
-Foarte corect, i-am spus eu politicoasa.



LE: "de o padure de copaci" really?