Încercări Literare

[Atsu Ari Ooku Tokugawa]

Din moment ce nu prea raspunde cineva la ceea ce postez, banuiesc ca aberatiile scrise sunt foarte mari... Continuam...

~~~Partea a III-a : Viitorul~~~


6. Dei îşi descoperă puterea

Timpul se scurse de la momentul în care Dei fusese lăsată în grija celor doi înţelepţi. Amai şi Hiru o crescuseră ca şi când ar fi fost fiica lor, deşi mai aveau un fiu. Pentru că Dei fusese mică atunci când bătălia dintre întuneric şi lumină avusese loc, nu putea avea amintiri din trecut. Părinţii ei hotărâseră, de comun acord, să-i schimbe numele. Ceruseră mai întâi acordul lui Toki, care le binecuvântă alegerea şi acum Dei se numea Ran şi numele ei însemna orhidee. Pe fiul cuplului îl chema Raiku şi însemna bucurie, căci părinţii fuseseră foarte bucuroşi când acesta venise pe lume.

Cei doi crescuseră mari, se înţelegeau de minune, primeau o educaţie şi erau învăţaţi şi cum să se lupte, dar şi cum să-şi dezvolte energiile interioare. Alarienii aveau o concepţie potrivit căreia toţi aveau în interiorul lor o energie anume. Dacă şi-o dezvoltau puteau să facă bine sau rău, depindea de fiecare în parte cum o folosea.

În timpul în care se scursese, Întunericul lucra, scornind noi şi noi creaturi, care mai de care mai puternice. Curând, lui Setsu i se născu un fiu pe care acesta îl numise Kuuhaku, iar numele lui însemna Vid. Pentru ca nimeni să nu ştie că Întunericul suprem luase fiinţă, Setsu-l numi pe fiul lui şi Gadai, ceea ce însemna teamă. Îl învăţase tot ceea ce ţinea de manipularea în scopuri distructive a întunericului. Ca să-şi atingă scopul, acela de a pune stăpânire pe Alaris, îşi dădu fiul în grija unor slujitori devotaţi lui, care-l crescuseră pe Gadai. La început, Gadai fusese un alarian ca toţi ceilalţi şi doar când tatăl său adevărat avea să decidă că venise timpul ca fiul lui să primească ultima învăţătură, avea să-l cheme pe Onix.

Pe Alaris viaţa se scurgea în mod firesc, iar lui Hiru şi Amai le creştea inima de bucurie pentru copii lor. Într-o zi, pe la vârsta de 13 ani pentru Ran şi 10 pentru Raiku, pe când aceştia se jucau, Raiku se răni din neatenţie. El începu să plângă şi Hiru-l auzi, venind la el.
─ Ce s-a întâmplat, dragule ?
─ M-am rănit din neatenţie.
─ Hai în casă, tata o să te vindece. Ran, unde eşti ?
─ Aici, mamă.
─ Vino şi tu înăuntru.
─ Da, mamă.

Cei trei intrară în casă şi Hiru-i arătă rana lui Raiku lui Amai. Acesta începu să prepare o alifie din plante de leac ce creşteau pe Alaris din abundenţă şi se ocupă de rana fiului său. Ran stătea cuminte privind cu atenţie la tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. Alifia pe care o preparase Amai avea proprietatea de a vindeca pe loc, dar rana aceea a lui Rai, cum era alintat, nu se lăsa vindecată. Amai observa cu uimire că în loc să se vindece, rana se agrava. Se gândi prima dată că nu luase plantele corecte din grădina lui sau că nu respectase ordinea punerii lor, dar ştia că luase corect plantele şi că respectase întocmai formula, ceea ce însemna că era ceva necurat cu rana aceea.

─ Nu vrea deloc să se vindece. Nu ştiu de ce.
─ Poate că ne trebuie altă alifie, zise Hiru.
─ Ar fi trebuit ca aceasta să fie de ajuns.
─ Ce ne facem acum ?
─ Cred că va trebui să mergem la un vindecător. Nu ne-am descoperit energiile lăuntrice.

─ Nu-mi duc copilul la vrăjitorii ăia. Sunt nişte şarlatani.
─ Şi ce propui să facem ? Să încercăm să ne descoperim energiile lăuntrice, iar până atunci rana să se agraveze din ce în ce mai mult ?
─ Nu ştiu. Mă simt neputincioasă.
Ran se apropie de fratele ei şi-i privi rana.
─ Nu vă mai faceţi atâta griji pentru o simplă rană, zise ea. Se va vindeca, o să vedeţi !

─ Ran, Ran, copila mea naivă, clătină Hiru din cap.
─ Nu sunt deloc naivă, zise ea.
Ran întinse o mână spre rana fratelui său şi puse palma deasupra ei.
─ Ai încredere în mine, Rai ?
─ Da, Ran, dar ce poţi face tu ?
─ Nici nu-ţi dai seama câte pot face, zise ea.

Hiru-l privi într-un mod ciudat pe Amai. Oare suflul lui Mikomi pătrunsese în Dei ? Oare devenise Fiica Luminii ? Amai nu ştiu ce să răspundă şi se uită la fata lui. Aceasta rosti :
─ Fie ca Lacrimile Speranţei să te vindece ! rosti ea
Părinţii văzură cu uimire o energie albă curgând din palma lui Ran. Avea foarma unor lacrimi ce picau peste rana lui Rai şi-l vindecau. În timp ce energia aceea-l vindeca pe fratele ei, în mintea lui Ran se derulau ca nişte flash-back-uri imagini pe care ea nu le ştia. Rana fratelui ei se închise şi ea se întoarse spre părinţii ei.

─ Mi-aţi ascuns ceva ?
Uimiţi, aceştia răspunseră la unison :
─ Ce-am putea să-ţi ascundem ?
─ Nu ştiu. Va trebui să mă lăsaţi să plec de-acasă. Voi face o călătorie spre un anumit loc. Ştiu că acolo voi afla nişte răspunsuri.
─ Ran, dar este periculos să pleci singură.
─ Voi merge singură. Voi pleca chiar astăzi în călătorie.
─ Şi unde o să dormi, ce-o să mănânci ? întrebă mama ei
─ Natura mă va ajuta.

─ Nu înţeleg nimic, fiica mea ! rosti Amai. De ce tocmai acum ? Ce e cu acest mister ?
─ Tată, lasă-mă să plec. Simt că am o misiune de îndeplinit. Dacă nu aflu răspuns la întrebările ce mă frământă, ştiu doar atât : întunericul va pune repede stăpânire peste această lume. După ce-o va cuceri pe aceasta, îi va fi foarte uşor să cucerească întregul Univers.
─ A venit timpul ! rosti Amai. Bine, fiica mea. Poţi să pleci.


7. Conversaţie cu Inţeleptul

Deşi Amai îi spusese fiicei sale că poate pleca, Hiru se împotrivi s-o lase să plece chiar atunci, pentru că se lăsa întunericul. Ran îşi ascultă mama, dormind acasă în acea noapte, iar a doua zi plecă în călătorie. Nu ştia încotro ar putea merge, dar se hotărî să meargă în linie dreaptă, oriunde-o va duce calea pe care o apucase.

Curând, ieşi din tărâmul care-i era casă, pătrunzând în necunoscut. Nu avea de unde ştii cum se numeau toate tărâmurile, pentru că nu citise despre ele. Plecase nepregătită din punct de vedere al învăţăturilor. Peisajul înconjurător se schimba pe măsură ce ea înainta. Spre seară, ajunse în alt tărâm.

Acel tărâm nou pentru ea i se părea înfricoşător, pentru că era plin de umbre şi lumini, închipuind diverse forme. Fiinţe ciudate îi ieşeau în cale privind-o cu ochi iscoditori. Nu ştia unde se află, dar ştia instinctiv că fiinţele acelea nu ar fi capabile să-i facă rău. Merse mai departe, deşi îi era puţin frică, dar curând ajunse la o locuinţă. Părea diferită de locuinţele pe care ea le cunoştea în tărâmul său. Luându-şi inima în dinţi, bătu la uşa aceea.
După un timp, în care crezu că nu-i va răspunde nimeni deoarece nu locuia nimeni acolo, o fiinţă-i deschise uşa.

─ Pe cine cauţi, copilă ? întrebă acea fiinţă.
Ran înţelese întrebarea, căci fiinţa vorbise în graiul ei şi răspunse :
─ Nu caut pe cineva anume. Mă cheamă Ran şi am plecat din Tărâmul Înţelepţilor într-o lungă călătorie. Nu ştiu încotro merg şi dacă va trebui să ajung undeva anume.
─ Dacă vii din tărâmul de care spui, atunci eşti o fiinţă citită.
─ Mărturisesc că nu. Am plecat în grabă. Nu am avut timp de învăţături.
─ Intră înăuntru. Te voi învăţa eu tot ceea ce vrei să ştii, dar ai grijă ! De vei păşi peste pragul casei mele, va trebui să rămâi la mine până când voi considera eu că poţi pleca. Mi se spune Înţeleptul. Mulţi mi-au nesocotit cererea şi au sfârşit foarte urât. Tu eşti de-abia la începutul vieţii. Mai bine pleacă acum, cât mai poţi !
─ De voi putea să învăţ ceva folositor, accept cu bucurie să-ţi trec pragul. Deja l-am trecut, Înţeleptule ! Nu mai pot da înapoi.
─ Bine. Fie precum vrei.

Înţeleptul o găzdui în locuinţa sa, ticsită de cărţi pe Ran. Îi dădu ceva de mâncare şi o lăsă să se odihnească. După ce aceasta dormi un somn lung, relaxant, Înţeleptul o trezi, spuându-i că a venit timpul. Ea se trezi şi aşteptă cuminte ceea ce avea să urmeze.
─ Află copila mea că misiunea mea este mai grea decât a ta.
─ Cum aşa ?
─ În primul rând, priveşte cu atenţie în această mică oglindă. Nu este una oarecare, ci una care arată trecutul.
Ran se uită cu atenţie la ceea ce-i releva oglinda, dar nu înţelegea nimic din ceea ce vedea. Când oglinda termină de arătat ceea ce trebuia, ea-l privi uimită pe Înţelept.
─ Aceste lucruri s-au întâmplat pe când tu abia te născuseşi. Ceea ce ai văzut tu a fost războiul dintre lumină şi întuneric, care a dus la crearea Sanctuarului Sacru. Acest sanctuar adăposteşte două fluxuri de energie : unul e de culoare albă, iar celălalt de culoare neagră. Cele două fluxuri sunt păzite cu străşnicie de patru Gardieni : doi pentru fluxul alb, doi pentru cel negru. Albul reprezintă lumina, speranţa, viaţa, puritatea. Negru reprezintă întunericul, noaptea, haosul, vidul. Numele tău străvechi este Dei-Mikomi, copilă şi tu esşi Lumina. Ca să existe Echilibru între lumină şi întuneric, au trebuit să piară zei.

În fluxul alb stau suflurile părinţilor tăi, Ran. Mikomi era mama ta. În fluxul negru stau suflurile duşmanilor lui Mikomi. Cele două fluxuri se află în Armonie, pentru că ura din trecut a fost ştearsă. Gardienii ce păzesc lumina sunt unchii tăi, iar cei care păzesc întunericul sunt copii ai duşmanului. Nu mai există duşmani, pentru că însuşi Creatorul a hotărât asta. Ai crede că marele Creator este atotputernic, dar nu este tocmai aşa. El are nevoie de ajutoare, pentru a menţine Armonia pe Alaris. Pentru ca acestă Armonie să fie menţinută, tu eşti Mesagerul Creatorului, căci ţi s-a dat puterea luminii pentru a învinge întunericul ce râvneşte la supremaţie.

Pentru ca tu să fii pregătită pentru ziua în care te vei lupta cu Întunericul, va trebui să capeţi multe cunoştinţe şi înţelepciune.
─ Ce frumos povesteşti ! Dar eu nu înţeleg mai nimic din toate acestea.
─ Cu timpul vei începe să înţelegi. Întunericul ce râvneşte la supremaţie îşi are casa pe Onix, o planetă aflată la mare distanţă de Alaris, în altă galaxie. El îşi va trimite în luptă propriul fiu, pe care l-a dat spre creştere şi învăţătură pe Alaris şi l-a numit Gadai. El a fost crescut doar în spiritul întunericului. Nu ştia altcva decât să manipuleze puterea ce i s-a dat în scopuri malefice, meschine. Te voi învăţa ştiinţe exacte, artă, graiurile străine. Îţi voi dezvălui taine ale fiinţelor de pe Alaris, ale stelelor de pe cer, ale naturii înconjurătoare. Toate acestea-ţi vor fi de folos în drumul ce-l vei avea de parcurs.

─ Bine. Dar n-am înţeles ce-i cu Sanctuarul.
─ Teama pe care o afişezi tu faţă de faptul că nu ai înţeles nimic din cele povestite de mine despre Sanctuar face parte din cele şaptesprezece vicii ale unei finnţe.
─ Care sunt viciile ?
─ Aici începe învăţătura ta. Trebuie să ştii că viciile sunt cu una mai puţin decât virtuţile. Vicii sunt : invidia, tristeţea, mânia, cruzimea, avariţia, linguşirea, nebunia, nedreptatea, falsitatea, minciuna, teama, îngânfarea, nesocotinţa, mândria, îmbuibarea şi desfrâul. Virtuţile sunt : iubirea, bucuria, pacea, milostenia, generozitatea, corectitudinea, prudenţa, dreptatea, sinceritatea, adevărul, tăria, mărinimia, constanţa, temperanţa, umilinţa, abnistenţa, castitatea şi moderanţa.

─ Ai spus că întunericul îşi va trimite fiul pentru a cuceri Alaris-ul. De ce ?
─ Întunericul doreşte să pună stăpânire pe întregul univers, să creeze haos şi dezordine.
─ Dacă înşuşi Creatorul are nevoie de ajutor să învingă acest întuneric, cum voi putea eu să-l înving ?
─ Începi să înţelegi.

─ Da, cred că da. Iată ce înţeleg eu : Creatorul sau cel pe care-l numesc alarienii aşa este Suflul. El a dat Suflu tuturor alarienilor, după ce aceştia afu fost creaţi. Presupun că poporul meu au fost creaţi din întuneric şi lumină, dar Creatorul a fost cel care le-a dat Suflu. Ştiu de la părinţii care m-au crescut că alarienii sunt asemenea zeilor, numai că ei pot muri mai repede decât zeii. Poporul meu poate fi ucis foarte uşor, pe când zeii pot fi ucişi doar de o anumită armă, care i-ar lăsa fără suflul lor. Aşa sunt şi eu. Pentru ca Echilibrul de pe alaris să fie menţinut, Creatorul a făcut să existe Sanctuarul Sacru. El a pus acolo energia luminii şi a întunericului pentru a curge în armonie. A pus paznici care să păzească această armonie şi a chemat nişte fiinţe care să se pregătească pentru bătălia ce va urma. Echilibrul Universal este în pericol, pentru că cel care manipulează întunericul aşteaptă să acţioneze. Cel pe care-l numiţi Creator, de fapt, nu există, ci este Toki, cel care a devenit Paznicul Sanctuarului. Am intuit bine ?

─ Incredibil. Nu degeaba eşti fiica lui Mikomi ! Aşa este. Cei chemaţi să se pregătească sunt numiţi Protectorii. Unul dintre ei va veni lângă tine pentru a te proteja. Ceilalţi vor trebui să plece în căutarea armei tale de luptă. Doar unul dintre ei va reuşi să ţi-o aducă.
─ Da, vor pleca, dar cel cu inima pură va reuşi să vadă sabia. Cel ce mi-o va aduce are în el mai multă lumină decât crede. Doar lui i se va arăta sabia, caci ea are ferecată înăuntrul ei puterea întunericului şi a luminii la un loc. Ele nu sunt în armonie, iar puterea armei stă în Fluxul Echilibrului. El poate chema întunericul sau poate aduce lumina, poate distruge sau crea, poate împlini orice vis. Depinde de cel ce-o foloseşte pe Akuna, căci acesta este numele ei.

─ De unde ştii asta ? Numele sabiei nici măcar nu se cunoaşte. Măreţul Toki ştie doar unde se află şi va pleca în curând spre ea însoţit de cei opt protectori ce vor pleca în căutarea ei. Cum de ştii tu numele sabiei şi mai ales ceea ce poate face ea ?
─ Suflul lui Mikomi mi-a fost dăruit de mama la naştere. eu sunt Fiica Luminii, cea care poate stăpâni şi mânui acea sabie. Numai eu puteam să-i dau nume şi numele pe care il-am dat a fost deja acceptat.
─ Înseamnă că Gadai va fi chemat pe Onix. Curând, întunericul va începe să-şi trimită mesagerii pe Alaris. Trebuie să ne grăbim...

─ De ce să ne grăbim ? Ai spus că mă vei învăţa. Pentru a putea să ştiu totul despre Alaris, va trebui să învăţ mult. Ca să pot să mă lupt cu sabia, va trebui să învăţ. Întunericul nu va îndrăzni să vină mai devreme pe Alaris. Acum de-abia îşi desăvârşte creaturile. Voi ieşi eu mai întâi din ucenicie şi mai apoi va începe invazia.
─ Acum tu spui lucruri de neînţeles.
─ Da ? N-am ştiut. Probabil că nu mai sunt Ran, ci Dei-Mikomi acum, dar voi fi Ran, până ce va trebui să-mi arăt puterea. Mai este mult până atunci. Acum, de-abia începe ucenicia mea. Învăţăm, Înţeleptule ?
─ Învăţăm, copilă.

Va urma...