I wish that I could save you from the hurt

[Rosalie Vivienne Alden]

Pentru o clipita se blocase fiindca nu stia de ce Elisabeth isi ceruse scuze. Abia apoi a sesizat ca fata se referea la ceva la care nici macar nu facuse. A oftat brusc, caci simtise nevoia asta, dupa care rostise uimita: "Nu, nu e vina ta!" Tonul sau a sunat chiar grabit pentru a accentua adevarul. Se asezase din nou pe fotoliul acela din catifea albastra pe care il iubea atat de mult, dupa care se uitase la fata Cercetasei. Abia acum o putea evolua corect si concret: parea bulversata, distrusa de ceva anume, insa ea nu putea ghici despre ce era vorba. Banuia, insa chiar nu se putea baza pe asta. Voia sa ii ceara daca dorea sa ii povesteasca pentru a se descarca, dar totusi .. chiar nu stia cum sa ii spuna pentru a nu parea bagacioasa. Suspinase.
Nici acum nu putea sa realizeze ce cauta aici. Pur si simplu simtea ca nu este locul sau in incaperea unde se afla Oglinda lui Erised, desi nici sa plece nu o lasa inima, chiar deloc. Trase aer in piept facandu-si curaj pentru cuvintele urmatoare. "Haide .. acum .. fa-ti curajul sa imi povestesti. Indrazneste!" Se muscase de buza. Nu voia sa fie prea directa, insa fusese mult prea tupeista de aceasta data si incepea sa se caiasca pentru asta deja doar prin observarea fetei Elizei.