Drawing... (cu Crystal K. Heap)

[Asaki Sayoko]

-Cam da, am răspuns eu evazivă.

Întrebarea mi se punea aşa de des încât aş fi putut înregistra un CD audio şi să-l pornesc de fiecare dată când eram întrebată. S.ar fi uzat într-o lună.
Şi totuşi, pe tonul ei greu de descris, mă surprinsese.

-Da, am spus din nou. Cred că pe o scară de unu la trei ar purta 37 şi tocmai a călcat în nişte noroi.

De fapt, desenul chiar aşa şi arăta. din cauză că ţineam mai mereu creionul cu vârful în gură între două desene şi mina era foarte moale. Îmi aminteau de urmele lui Okuni când intra cu noroi pe labe în casă, mergând nesupărată direct pe covor, spre baie, ca s-o spăl pe lăbuţe.

În momentul acela m-am gândit să fac o demonstraţie: am luat o altă foaie şi am început să desenez, plimbându-mi privirea de la obiectul muncii la Crystal şi invers.

Pisica s-a ridicat cu o mişcare lină cu lăbuţele din faţă pe genunchii mei, de care sprijineam foaia. Atunci mi-a fugit creionul. Am împins ţeapănă felina mai încolo şi am şters cu blândeţe linia nedorită cu radiera mea magică model unicat.

-Trăsăturile tale ar da bătăi de cap oricui. am zis, observând că nu fusese vina pisicii, ci a mea. Creionul refuza să mă asculte, pur şi simplu. În caz că nu pare, am adăugat repede, ăsta vrea să fie complement. Ăă, compliment.

Am râs. Am scos din buzunar un obiect ciudat, ca o bucată dreptunghiulară de scoarţă de copac semicarbonizată, unul dintre instrumentele de desen artizanale ale mamei. N-aş putea să vă spun care era procesul tehnologic, nici la ce o folosea ea, dar mie-mi era ectrem de utilă. Am plimbat-o pe foaie, apăsând uşor, apoi am şters ce ieşea din conturul iniţial... şi conturul. Am făcut câteva retuşuri şi am întors foaia.

Toate astea în mai puţin de 10 minute.

Acum, de pe foaie, se uita la Şoimeancă o replică fidelă, bidimensională, în dtânga căreia plutea într-o ceaţă gri caracterul Kanji pentru cuvântul cristal, căci aşa se traducea numele ei.

-Ei, ce zici? am vrut să ştiu, privind-o nerăbdătoare.