I wish that I could save you from the hurt

[Rosalie Vivienne Alden]

Deschise gura si o inchise la loc. Nu putea sa raspunda nimic la acest fapt. Ce putea sa ii spuna? Nu existau cuvinte sa descrie asa ceva. Singurul lucru care ii trecuse prin minte atunci era ca tatal Cercetasei murise, insa spera din tot, tot sufletul sa nu fie asa. Inghitise in sec la acest gand si isi daduse din instinct peste gura. Bine facuse, caci desi buzele sale nu rostisera nimic, gandurile sale nu au fost tocmai prea placute. De fapt, deloc, ar putea spune! Isi inchisese ochii lasand din nou o lacrima cristalina sa ii curga pe chip. De ce era atat de sensibila in ultimul timp? Buna intrebare, fiindca nici ea macar nu stia. De ce trebuiau sa existe astfel de momente in care fericirea nu putea fi posibila nici macar inconstient? De ce?! Atatea intrebari fara raspunsuri. Se incruntase usor, dupa care murmurase pe un ton trist: "Si cum e acum?" Nu putea sa zica mai mult, dar nici nu trebuia .. Elisabeth intelesese cu siguranta ideea de baza. Spera ca tatal sau sa fie cat mai bine, in special pe zi ce trece.