Melancholy

[Isolde du Maurier]

Just me and Lucas Sasha Neitzke


Era o dimineata frumoasa de toamna. Frunzele ingalbenite ale copacilor formau un minunat covor pe pamantul rece, pregatit deja pentru iarna ce urma sa vina. Din cand in cand, vantul adia, facand ramurile copacilor sa-si scuture ultimele frunze, formand o ploaie de petice colorate, de-ti era mai mare dragul sa iesi din casa. Afara era cald, razele blande ale soarelui auriu incalzind fiintele care se bucurau de bai de soare. O pisica cu blana alba ca zapada isi legana lenesa coada stufoasa. Toata aceasta atmosfera nepasatoare te indemna sa nu faci nimic, doar sa fii un martor tacut la spectacolul naturii.
India era unul din acesti martori tacuti. Asezata pe iarba ruginita, cu picioarele zvelte, de balerina sub ea, scria de zor intr-un caiet cu coperti de catifea verzi. Din cand in cand isi ridica privirea, pentru a se asigura ca e singura, apoi reincepea sa scrie. Statea rezemata de trunchiul unui stejar, imbracata cu o rochie mov, colanti negri si tutu de balerina. Dupa cateva minute, cand ploaia de frunze reincepuse, se ridica si incepu sa danseze in mijlocul ei, oferind un spectacol sensibil si incantator. Insa nimeni nu-i urmarea spectacolul, intrucat nimeni nu se afla prin preajma sa o vada.
Si India continua sa danseze in ninsoarea de frunze, pe acordurile line ale unei melodii de balet...