The mistery beyond the picture

[Asaki Sayoko]

Am rămas ţeapănă. Singura replică care-mi trecea prin cap era infantilă, deci am ţinut-o pentru mine Într-un final, am răspuns, blestemând faptul că refuzasm să mă documentez în domeniul medicinei:

-Eu sunt bine... Dar tu... mă-ndoiesc...

Am îngenuncheat lângă ea, privind-o îngrijorată, fără să ştiu ce să fac. Nu pricepeam cum gândirea mea matematică venită de nicăieri pleca tot în direcţia aia de câte ori aveam nevoie de ea.
M-am gândit că trebuia să fie ceva banal şi mi-a venit să-mi trag o palmă. M-am ridicat şi am deschis un geam, apoi am ridicat-o de jos, ca să n-o tragă curentul, şi ne-am dus până la o bancă cu picioarele de fier forjat, fără spătar, ce nu părea să se potrivească deloc cu decorul.

Mi-am adus brusc aminte că aveam la şold o poşetuţă în care încăpea perfect o cutie de plastic, şi în aveam mandarine. Am scos una şi briceagul din buzunar, i-am crestat coaja uşor, apoi i-am dat un bobârnac fix în centru şi coaja s-a despicat elegant, făcând fructul să pară o floare portocalie. I-am întins-o zâmbind, în încercarea de a afla dacă ar putea s-o ajute cu ceva.

"Ţi-ai pierdut gândirea la rece" m-am certat.