The mistery beyond the picture

[Asaki Sayoko]

Brusc, am regretat stereotipul care-mi dictase să o iau în direcţia asta.

-Mbine... am murmurat, neînţelegând ce se întâmplase, în timp ce pisica mi se învârtea leneş printre picioare.

Mi-am privit prietena de-o viaţă, care, la rândul-i, lăsa imaginea fetei să se reflexteze în ochişorii ei chihlimbarii. Îmi răsuna în minte replica aceea în care nu ştiam ce sentiment să citesc: "Mai bine plec." Deduceam doar că nu era grozav de încântată de prezenţa mea.

Okuni se ridică pe labele din spate, ca şi cum ar fi urmărit un miros ce se înălţa în aer, se întoarse spre mine şi mă privi curioasă.

-Nu ştiu, am răspuns, şoptit, întrebării mute a pupilelor aurii, molfăind mandarina pe care necunoscuta o tratase cu indiferenţă. Dar asta pur şi simplu nu ne priveşte pe noi.

"Ba bine înţeles că da!" veni reproşul indignat al felinei graţioase.

I-am răspuns tot din priviri. Problema ei era că încerca mereu să-i ajute pe alţii. Şi eu încercam, dar nu când simţeam că pur şi simplu nu mi se va accepta gestul. Nemulţumită, felina a făcut ceva ce făcea foarte, foarte rar. Şi-a desfăcut aripile pe care le ascundea în chip misterios, aripile ei de piele, ca la lilieci, la culoare cu blana.

Mamiferul zburător, atât de ciudat şi nepotrivit decorului prăfuit, fie el şi într-o şcoală magică, a plecat pe coridor, tăind cu membranele subţiri ale aripilor aerul rece.