The mistery beyond the picture

[Asaki Sayoko]

Pisicii i se zbătu o ureche. Îşi înfipse uşor gheruţele lăbuţei stângi din faţă în materialul negru, semn că nu are chef să fie deranjată cu aşa ceva. Apoi, brusc, vocea care ştiam că mi se va împleti printre gânduri la fiecare răspuns al lui Okuni a răsunat tare şi clar, de peste tot şi de nicăieri, fără ca felina să mişte vreun muşchi. Eram absolut convinsă că Eliza o aude, aşa cum mă auzea pe mine.

-Nu, mulţumesc.

Moment în care mi-am scăpat ultima felie de mandarină. Aceasta a căzut cu un zgomot ciudat, ca acela pe care-l face cineva când apaudă, nu prea convins, lovindu-şi vârfurile degetelor unei mâini de podul palmei celeilalte.

Cuvintele se topiră încet, lăsând aerul să vibreze, iar felina reveni la torsul ei catifelat, mişcându-şi inperceptibil vârful cozii.

"Ce pisică..." am gândit. N-o mai auzisem vreodată vorbind şi ceva îmi spunea că aveam şi mai puţine şanse s-o aud de-acum încolo.