Melancholy

[Isolde du Maurier]

Cand tipul se apropiase de ea, inima Indiei mai ca sari din piept. Nu isi dadu seama cand inchise ochii, asteptand marea clipa, apoi...Nimic. Cazu la pamant, printre frunzele in care dansase mai devreme, facand ochii mari. Vazu cum se indeparta, si vru sa il opreasca, dar nu stia ce sa ii spuna. Ar fi parut o idioata daca s-ar fi enervat si l-ar fi implorat sa ramana. Se ridica usor, incercand sa nu faca zgomot, si merse in urma lui, pana isi facu curaj si il trase de maneca.
"Ai ceva ce-mi apartine." ii sopti, inainte ca glasul sa i se franga. "Si nu stiu ce tot faci, dar te rog sa ramai". Pentru ultimele cuvinte ii trebui un curaj imens, pana isi dadu seama ca se facuse de ras. Asta e, se facuse de ras. Si in fata cui? In fata unui strain, unui necunoscut, care o atragea in nu stiu ce maniera. Asa o enerva cel mai rau.