Melancholy

[Isolde du Maurier]

Cand privirea lui deveni asa de ingrozitor de nesuportat, India se resemna. Renunta sa-l mai faca sa ramana, si se intoarse la copacul ei, asezandu-se in pozitia de mai devreme. Fata ei se intuneca, si aproape ca arata ca un catel batut. Ochii ei nu se umezira, dar mai aveau putin.
" Fie, poti sa pleci. Nu am dreptul sa te retin. ", ii raspunse ea la intrebare cu o voce trista, apoi ofta.
Incerca sa-si mute privirea de la el, insa apoi isi dadu seama ce se intamplase. Semana foarte mult cu cineva, dar nu-si putea aduce aminte. Se uita la soarele care incepea sa apuna, lasand dare sangerii pe cerul nepatat. Un fior o cuprinse, si incepu sa smulga iarba de langa ea, cu maxilarul incordandu-i-se. Nu-i pasa de caietul-jurnal, in care nu scrisese mari minunatii. Doar lucruri obisnuite, probleme legate de omenire si alte lucruri banale. Mai erau cateva cantece compuse de ea, si atat.