Funny Faces

[Asaki Sayoko]

-Doar o opinie de om cu experienţă, începu Şoimeanca, ironică. O uşă încuiată e încuiată din motivele serioase şi deseori de largă circulaţie ale celui care are cheia.

Poate că ar fi trebuit să-şi ţină gura, totuşi. La urma urmei, intrase fără s-o împingă cineva... Ăsta era unul dintre motive. Al doilea era forfota care se iscase în momentul în care ea începuse să vorbească. O mulţime de voci, fiecare şuşotind altceva, dar toate la fel de indignate. Dar dacă ar fi fost cineva acolo, chiar şi în bezna aia, ar fi trebuit să distingă contururile uşor mai întunecate ale corpului persoanei în cauză, dar ea nu vedea decât umbrele şi mai negre decât întunericul ale unor rame grele pe pereţi.

-E cineva aici? întrebă ea, ceea ce i se păru ciudat, pentru că ar fi putut face vraja Lumos.

Dar toate se-ntâmplă cu un scop. Iar scopul acestei întrebări fusese ca o voce să-i răspundă, eliminând orice îndoială atunci când, odată cu sunetul strident, Sayoko putu să jure că rama pe care o fixa cu privirea se mişcase foarte puţin.

-Închide uşa şi mai vorbim!

Da. Camera portretelor.