Balul de Halloween

[Effy K. Dietrich]

• Trase adânc aer în piept, aproape înecându-şi plămânii cu acea mireasmă încântătoare ce venea din Marea Sală , îşi aranjă încă o dată costumul, şi intră .Preţ de câteva clipe îşi închise ochii strâns şi îşi ţinu respiraţia, precum un copil ce tocmai deschidea cadourile de Crăciun. Era un pic penibil, chiar ea ştia asta, dar asta era ceea ce simţea acum. Toată ziua, de fapt în toate zilele de când aflase că va avea loc un bal de Halloween, nu reuşise să oprească din zâmbind. Încercase de nenumărate ori să ghicească ce decoraţiuni vor fi folosite cum va arăta sala, şi de fiecare dată imaginaţia sa bolnavă îi arăta alte imagini. Asta o deruta foarte mult, dar acum era aici, nu mai era confuză, fiind stăpânită doar de un val de extaz .
  
  Îşi deschise încet ochii safirii, analizând încet şi cu atenţie fiecare detaliu găsit. Buzele de un roşu întunecat ca sângele se arcuiră într-un zâmbet cald şi fericit, dând în vileag starea sa sufletească. Dar până la urmă de ce să se ascundă? Aceasta era una din puţinele seri când se putea distra fără să se gândească la consecinţe, era liberă. Era mult prea frumos pentru a fi adevărat. Parcă toate problemele ce îi măcinaseră încet şi dureros sufletul până în acea zi se evaporaseră sub căldura lumânilor din dovleci.
  
  Se îndreptă încet , cu paşi eleganţi şi hotărâţi spre una din mese şi luă o bucată din prăjitura de dovleac, pe care o adorase dintotdeauna. Se privi o clipă într-un colţ de oglindă aflat la câţiva metri de ea, şi fără să vrea zâmbetul ce îi luminase până în acea clipă chipul se estompă. Cu toate încercările de a ascunde imperfecţiunile, cearcănele adângi de sub ochii săi de un albastru pur încă erau observabile, amintindu-i de tot ceea ce se întâmplase în familia sa până atunci. Îşi plecă uşor privirea şi se aşeză pe un scaun , privind cu un oarecare dezinteres prăjitura din mâna sa . Încercă să schiţeze un zâmbet , deşi probabil că arăta mai mult cu o strâmbătură şi se uită în jur , după orice persoană cunoscută.