Amurg Violet

[Ellena R. Howard]

Vampire Smell

Era o zapuseala continua. Era si o pierdere de timp completa sa cred ca nimic in lumea asta nu imi poate schimba mentalitatea. Un inger mereu gandeste pozitiv, sau asa ar trebui. Poate fiecare inger are ceva rau sau nu are nimic in comun cu un om. Cateodata gandesc lucruri ciudate la care nimeni probabil nu s-ar gandii in locul meu, sigur nu un om normal ce nici nu crede in existenta ingerilor sau altor creaturi mitice. Ele exista si spre mirarea mea eu pentru ca sunt una din ele, sunt incoltit de o gramada de reflexii negative ale privirilor omenirii. Poate o merit, poate nu, dar asta nu mai decid eu.

Ajung la decizia de a ma ridica si de a merge catre valurile usoare de pe marginea plajei pustii. Un fulger strapunge cerul ca o sageata de argint iar la acest gand narile mele sunt asfixiate parca sau pot zice direct inecate de un miros patrunzator , aromat si placut. Si totusi usor acrisor si parca amarui in acelasi timp. Aveam impresia ca simt acel miros in gura dar nu mai stiam cum sa il percep. Simteam o mica svacnire a inimii mele pot zice reci fata de temperamentul ce ar trebui sa il aibe un inger. Acea zvagnire se simte a doua oara, iar asta da semnalul de alarma ca undeva in raza mea de “acoperire” , undeva in zona mea se mai afla cineva ce nu este deloc … uman.
Nu stiam cum sa “receptionez” semnalele de alarma date de instinctele angelesti dezvoltate. Iar dupa aceste semne devin complet sigur ca persoana ce este undeva langa mine, este …vampir. Ingerii puri ca mine, au niste “sisteme de alarma” la fiintele ce sunt de jos, din asa zisul Iad. Au niste semne comune si unice cu care se nasc si cu care simt la sigur orice fiinta ce nu este din rasa lor.

Curiozitatea cred isi facuse efectul rapid la mine. Asta facandu-ma sa ridic privirea din culoarea gri a nisipului udat de picurii ploii ca sa ii duc la nivel cu indepartata si nemarginita mare ce parea ca se uneste cu orizontul. Atunci o vad pe…ea. Parea o fata oarecare, parea ca o copila pierduta ce dorea sa se sinucida sau doar sa simta mangaierea marii albastre. Nu stiam ce dorea sa faca, nu era problema mea defapt, dar faptul ca mirosul ei, silueta din departare ce acum parea ca revine la mal cat si instinctele ce-mi spuneau clar ca nu reprezinta un pericol, ma fac sa gandesc pozitiv pentru prima data dupa cativa ani buni de viata pierduta pe pamant. Nu stiam cum se nimerise acolo, cum ii simtisem asa repde prezenta, cum de deja reusisem din departare sa ii ciesc sentimentele ce erau se pare foarte triste, dornice doar de moarte dar eram complet sigur ca ceva avea sa se intample.Ca era bine sau rau nu stiam, dar faptul ca simteam nevoia sa vorbesc cu cineva ma facea sa gandesc ca poate si ea dorea acelasi lucru. Speram sa nu ma insel….