Funny Faces

[Asaki Sayoko]

-Grizelle, nu mai ţipa, tună vocea hrâşcâită. Îmi cer scuze, e o doamnă cam emotivă suspendată pe partea cealaltă a peretelui... În ciuda faptului că e doar un tablou, emană o magie ciudată şi i-a stins bagheta domnişoarei cu bucle. Şi tu, puştoaică apatică?

Sayoko îl privi neutră cinci minute. Se mută de pe un picior pe aştul, dorindu-şi brusc să simtă greutatea liniştitoare a pisicii portocaliu-cafenie pe umărul ei, în poza aceea caraghioasă.

-Nu trebuia să ridici tonul, Mina.

Individul din tablou trânti pe masa pictată un pahar fragil cu un lichid rubiniu făcând valuri mici în interior. Japonezoaica pufni, trezindu-se că re bucură de faptul că vopselele uscate nu erau casante. Îşi aprinse bagheta şi se făcu comodă pe unul dintre fotoliile tapiţate cu catifea verde.

-Nu cumva ar trebui să plecăm?

Un alt individ , la vreo trei tablouri distanţă, spuse, pe un ton vinovat:

-Despre asta... Uşa se eschide doar de pe partea cealaltă...