Funny Faces

[Asaki Sayoko]

-Chem pisica, răspunse impasibilă asiatica. În vreun fel...

Scoase lănţişorul, învârtindu-l mecanic, aşa cum avea obiceiul când reflecta asupra unui aspect. Când acesta se rupse, medalionul zburând ca un glonţ şi izbindu-se cu un pocnet metalic de o ramă, apoi de piatra de pe jos, în mod ciudat rămânând întreg, ea scoase bagheta cu intenţia de a face vraja Reparo şi tresări. Bagheta!

Murmură o vrajă şi începu să scrie cu bagheta, ca şi cu un stilou, în aer:

Neko-chan, kaerimasu kudasai.

Explică din priviri celor de faţă că pisica ei nu înţelegea... solicitările telepatice prin magie decât în japoneză.

Un individ din alt tablou se interesă la ce ar fi putut să ajute asta, de vreme ce pisicile nu puteau deschide uşi, primind răspuns că pisica nu avea să intre pe uşă. Ţâfnosul ilustrat în vopsele ăe bază de ulei se încruntă şi mai tare. Păi atunci, nu mai avea niciun sens! Sayoko zâmbi.

-Orice problemă, cu mici excepţii în cazul algebrei, are măcar două rezolvări. Cum pisica o va găsi pe cea de-a doua, ca putea să le-o arate şi lor. Ridică medalionul de jos şi se făcu din nou comodă pe scaunul tapiţat.