Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Veronique A. Dupont]

• Mergea cu grija, speriata de tot ceea ce o inconjura. Simtea ca peretii de piatra o urmaresc fiind gata sa-i dea in vileag prezenta in orice moment. Singurul lucur care-i mai incalzea sufletul era unicornul gratios ce-o urma in liniste. Stia ca animalul neimblanzit ar fi putu oricand s-o ia la fuga, dar prefera s-o urmeze, nelasand creaturile acelea lipsite de suflet, ce se miscau tematori pe langa lumina materializat din care era facut unicornul, s-o atinga.
  'Aproape am ajuns' isi sopti ea animalului cand se aflau in dreptul camerei 656. Nici ea nu stia ce cauta acolo, dar sper ca va afla o data ce va ajunge in celula. Nu mai fusese in Azkaban de mai mult de un an si nici nu credea ca se va mai intoarce vreodata.
  Tremura. Ii era foarte frica de ceea ce ar fi putut gasi in acea celula. Ii era frica ca poate nimeni nu se obosise sa le debaraseze corpurile. Ii era frica ca fantomele parintilor sai aveau s-o bantuie pentru tot restul vietii sale.