My loveless life, I'm lost in you tonight

[Effy K. Dietrich]

Elisabeth && Jennifer

Buzele palizi şi uscate , încadrate într-o faţă albicioasă , pe a cărui frunte se zăreau mici încreţituri, iar ochii safirii şi umezi erau înconjuraţi de cearcăne negre, se mişcară încet , cu nesiguranţă scoţând nişte suntete abia percepute de propriile-i urechi. Un "îmi pare rău" chinuit şi încărcat cu atâtea sentimente negative se contură cu greutate, fiind urmat de un geamăt plin de durere. 'Beth îşi închise ochii imediat ce simţi usturimea şi ardoarea lacrimilor ce încercau să se strecoare mişeleşte dincolo de bariera pe care o crease, şi care făcea diferenţa dintre raţiune şi sentimente. Se trânti pe patul moale şi cald, ale cărui aşternuturi cu miros de trandafiri erau răvăşite şi aruncate peste tot, şi îşi strânse picioarele la piept suspinând încet , cu respiraţia întretăiată. Un miorlăit subţire şi blând se auzi din dreapta fetei şi imediat simţi o labă mică şi firavă atingându-i faţa. Un zâmbet şters şi aproape lipsit de orice scânteie de speranţă i se contură pe buze, în timp ce privirea se îndreptă spre pisica cu blana argintie ce se uita îngrijorată la stăpâna sa.
"Nu-ţi face griji, sunt bine." Răspunse la o întrebare nerostită ,ce probabil ar fi trebuit să vină din partea pisicii şi se ridică greoi de pe saltea. Aruncă un zâmbet forţat şi uşor acru şi îşi luă o pelerină simplă neagră pe deasupra rochiţei din dantelă , în stil western pe care o purta. Luă bagheta din suportul făcut special de ea şi ieşi din cameră, apoi din turn. Îşi ceru scuze repede de la Doamna Grasă, încercând să-i dea de înţeles din priviri că nu e într-o formă deloc bună şi că nu are chef de nici un comentariu dezaprobator sau de vreun discurs în legătură cu disciplina elevilor din ziua de azi. Femeia din tablou se încruntă indignată, mormăi ceva de genul "Lasă c-o să vadă ea" , dar nu mai comentă nimic altceva , spre încântarea fetei.

Uşa masivă din lemn de mahon, pe care se răgăseau diferite inscripţii şi modele, părea mai înaltă şi mai impunătoare sub lumina difuză a baghetei sale dintr-un lemn roşiatic. Clanţa argintie sclipi încet , parcă îndemând-o pe cercetaşă să o deschidă. Intră în sala imensă , şi privi o clipă rafturile cu cărţi vechi şi prăfuite ce păreau că mai fuseseră atinse de zeci de ani, şi înaintă cu rapiditate până în capătul celălalt , mai exact până la intrarea în sectorul interzis. Se opri în loc cântărind câteva clipe situaţia, mutându-şi din când în când greutatea de pe un picior pe altul şi aruncând câteva priviri fugare în spate, căutând orice semn ce putea trăda prezenţa vreunei alte persoane. Îşi muşcă buza ,şi aşa crăpată şi palidă, şi în cele din urmă înaintă, cu un oarecare fior pe şira spinării. Atinse cu vârful degetelor cotoarele cărţilor din piele şi oftă lung. Liniştea aceea o dobora.