The mistery beyond the picture

[Asaki Sayoko]

Şi a pisicii roşcăţele care privea fix un punct din iarbă.

-E puţin spus, admise asiatica. Trebuie să ieşim cumva...

"Ce noutate am mai zis şi eu.."

În acel moment, felina se aruncă graţioasă înainte, înspre punctul îndelung contemplat, miorlăi gutural, ofensiv, şi apoi se lăsă pe labele din spate, cu urechile lipite de cap. Şatenei îi trebui ceva timp să înţeleagă ce se întâmplase.

-A prins un şoarece, zise ea, în cele din urmă, zâmbind straniu, cu un licăr ciudat în priviri.

Dându-şi seama că ar fi putut părea nebună - de obicei nu i-ar fi păsat, dar în asemenea situaţii era de dorit o părere cât mai bună a Elizei despre ea - simţi nevoia să explice.

-Dacă sunt vietăţi mici, e apă. Dacă e apă, sunt oameni. Dacă sunt oameni, ne spune şi nouă cineva cum ieşim.

Oftă. Tabloul ăsta era un soi de univers paralel?