Luna de la miezul noptii

[Aylee L. Lovel]

I se parea ca Aylee suna rezonabil. Ar putea fi numele ei, de ce nu? Nu suna la fel de frantuzesc ca... Magdalènè sau Sophie, dar era un nume dragut. Dar Verzisor ii zisese si ceva gen ca erau surori. No pe asta nu o mai credea. Fata, Eliza, parca, avea un puternic accent britanic, ceea ce era de inteles. Pe cand ea stia franceza. Desi simtea de parca nu si-ar mai fi vorbit propria limba de mult, totusi era frantuzoaica. Trebuia sa se agate de acest gand. Era cel mai palpabil lucru pe care il avea. Daca se gandea putin, stia multe chestii. Franta-Paris-Turnul Eiffel. 24 decembrie-craciun-Mos Craciun. Isi amintea tot felul de chestii, dar nimic legat de ea insasi sau de trecutul sau. Iar asta nu era tocmai ceva la care se asteptatase. Trebuia cumva sa isi reaminteasca toata viata sa. Dar cum? Nu avea nici o idee.
Totusi, pentru a nu sta pe loc, ca o idioata, se hotari sa se uite in jur. Nici pomeneala de zbor. Pur si simplu se afla intr-o camera rotunda cu ferestre multe si mari.Se aproprie de una dintre ele si privi afara. Ceea ce vazu o lovi. Ea statea intr-unul dintre turnurile unui castel de piatra, vechi de cine stie cate secole. Castelul era pe o proprietate foarte intinsa. Aceasta continea un lac la care nu ii putea vedea malul opus. Nu departe, in stanga era o padure, langa care era o mica casuta din hornul careia iesea fum. Undeva, pierdut in ceata era un teren de ceva. Semana cu un stadion, sau ceva de genul acesta.
-C'est magnific... zise ca pentru sine. Eliza o auzise si se apropria de ea. Cat de ciudat! Putea sa ii auda clar respiratia, bataile inimii, putea sa ii simta parfumul sau balsamul sau ce o fi fost. Dar asta nu era normal. Nici un om normal nu avea asa simturi puternice si totusi... Ea stia sigur ca ceea ce simte nu e rodul imaginatiei sale. Era sigura ca intradevar acela era mirosul ei. Lasa balta planul initial, si anume acela de a continua sa cerceteze locul, si se intoarse brusc inspe fata ce acum se opri locului.
Aylee sari pe ea. Ii lua parul in maini si il aproprie de fata. Ii inspira mirosul, exact acelasi pe care il simtise cand statea langa geam. Deci nu se inselase. Fata se trase din strangerea ei, privind-o ca pe cine stie ce exponat de la un muzeu. Bataile inimii i se intetira. Putea auzi asta. Si poate ca nu isi amintea mai nimic despre trecutul ei, stia sigur ca nu erau multi care sa poata face ceea ce facea ea tocmai acum. Sirul gandurilor ii fu intrerupt de un zgomot pe care il auzi de pe scari. De departe, de pe scari. Incremeni. Eliza se uita la ea intrebatoare. Ea nu auzise nimic. Insa Aylee da.