Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Salathiel Donnerkrieg]

'Nejustificata? Hahaha!' rase Wilfred, privind spre fata uda a vrajitoarei
'Cine esti tu sa justifici viata unui om? Ai creat vreodata o viata ca sa stii cat valoreaza? Un vas spart e spart, chiar daca cumperi altul in loc. Si ce-ti pasa tie de suflet, Devoratoareo? Noi am renuntat la suflete pentru a curati lumea de lepre si lepadaturi. Tu, care stai intre doua carari fara sa alegi una din ele, mai indraznesti sa ii urasti pe cei care fac la fel? Mi-e sila sa vad Devoratori ca...'


Batranul amuti brusca cand bagheta lui Sal i se propti in frunte.

"Prea multa vorbarie. Spune-ti ultima dorinta. De acum n-o sa mai ranesti pe nimeni cu aiurelile tale."

Sal avea chipul ca de piatra si ochii inchisi. Il dureau vorbele pe care batranul le spusese catre Ronnie, pentru ca ii rascoleau adanc convingerile si motivele pentru care continua sa lupte. Nu era un Devorator, dar adevarul era ca se comportase ca unul, incercand sa dovedeasca contrariul.
Wilfred ranji larg si ii intinse printre gratii un petec de hartie vechi, apoi spuse:

'Ariadna. Bagheta care n-a fost niciodata a lui Grindelwald. Nu trebuie sa paraseasca familia!'

Se retrase in fundul celulei dupa ce Sal primi hartia, urmarindu-i pe cei doi vrajitori cu priviri mefistofelice.