Whispers in the dark

[Effy K. Dietrich]

În mintea ei nu era decât un amalgam de literele şi sunete, un haos complet de fraze şi amintiri reprimate care îi trezeau sentimente dureroase pe care ar fi dorit ca trecerea timpului să le uite. Nu mai reuşea să distingă nimic, poate doar fumul albicios şi înecăcios ce îşi făcea loc printre buzele sale palizi. Totul era negru pentru ea, nu mai reuşea să facă diferenţa dintre realitate şi lumea care o creease mintea sa infectă. Era ceva mai prejos decât un mort-viu.
Uşa se auzise deschizându-se , cu scârţâitul specific şi , chiar dacă nu întoarse capul, fiind pierdută deja printre mormane de gânduri inutile, desluşi o siluetă ceva mai înaltă, probabil un băiat, intrând. Acesta înaintase rapid, în câteva clipe ajungând la doar câţiva metri de 'Beth, şi totuşi cercetaşa nu reacţionase în nici un fel; continua să se joace din priviri cu fumul din jurul său. În fond de ce ar fi făcut ceva? Întâlnirea lor era una întâmplătoare, nu se cunoşteau , nu aveau ce vorbi. Sfârşit.
Fata clătină din cap , dându-şi câteva şuviţe castanii ce îi căzuseră pe faţă şi aruncă o privire pe peretele unde stătea agaţat blazonul cercetaşilor, şi lângă care acum se mai afla o altă bucată de pânză. Blazonul Viperinilor. Strâmbă uşor din nas, dar nu comentă nimic, nu avea rost să-l judece pe cel dinaintea ei, fără ca măcar să-l cunoască. Făcuse de multe ori această greşeală şi regretase enorm . Şi să fi fost sinceră era sătulă de regrete, era sătulă de durere.