Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Veronique A. Dupont]

• Fata nu aprecia comentariul sarcastic al viperinului, dar zambi timid pentru ca nu gasi un alt lucru mai bun de facut. 'Inca nu este amuzant'.
  Se indrepta cu pasi mici catre celula. Se opri pentru jumatate de minut in fata usii si inspecta cu grija peretii, podeaua si orice element mai tinea de acea inchisoare. Inspira adanc si expira dupa cateva secunde tremurand. Deschise usa cu gratii si intra precauta in mica camera cu pereti de piatra. Inca se puteau vedea urma de sange uscate pe podea in locul in care fusesera ucisi parinti sai, dar trupurile acestora disparusera. Multumi in gand si mai lua o gura de aer sprijinindu-se usor cu palma de usa de la intrare. Intra si mai adanc in camera pentru a-i face loc si vipeirinului sa intre in urma sa.
  'Imi este dor de ei' spuse vrajitoarea incepand sa tremure. O lacrima cristalina ii travera obrazul lasand in urma sa o urma rosie. Pentru cateva secunde se gandi ca totul fusese doar un vis deoarece celula parea prea ireala, prea lipsita de esenta. Se asteptase sa simta macar o energie a sufletelor ramse in urma cand pasi pe podeaua acesteia, dar nu simtise nimic. In schimb, urmele de sange ii amintira perfect ziua aceea in care nisese toata dimineata si toata seara. Isi aduse aminte de panica ce o cuprinse cand isi vazuse parintii incatusati. Era un sentiment unic ceea ce simtise in acele momente, un sentiment ce nu putea fi reprodus. Era ura amestecata cu panica, cu mila, cu tristete si cu dorinta nebuna de a se razbuna. Acum, insa, statea si se uita la locul acel blestemat si nu simtea nimic mai mult decat putina tristete.