Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Salathiel Donnerkrieg]

Nici in cele mai nebune visuri nu ii trecuse baiatului prin gand sa se antreneze pentru a alerga dupa un leopard, desi acum i-ar fi fost de folos. Partea cea mai proasta era ca Patronusul vrajitoarei care tocmai plecase de langa el cu viteza unei masine de formula unu putea sa tina pasula cu rapida felina. Desi urma sa se afle intr-o bezna totala, Sal stinse flacarile argintii pe care le purta in palma si astepta. Era destul ca Dementorii il puteau simti, nu mai avea nevoie sa il si vada.
Avea dreptate sa nu se panicheze, deznodamantul era acelasi. Puse mana pe gratiile celulei si simti o mica pojghita de gheata, in timp ce aerul dimprejur devenea din ce in ce mai rece. Se retrase incet in celula, inchise usa si o incuie la intamplare cu o vraja minora. Se aseza in fundul incaperii, rezemandu-se de un perete, apoi inchise ochii.
Nu stia oclumantia decat la nivelul cel mai rudimentar, cel in care isi golea mintea de orice si ramanea o fiinta aparent lipsita de constiinta. Departe de a fi priceput la asa ceva, ii folosise de cateva ori, dar niciodata impotriva unui dementor.
Incepu prin a isi stabili doua ganduri in minte: se va intoarce Ronnie si cum e dupa moarte. Acum varia intre ele, gandindu-se cand la una, cand la alta. Deodata se opri din a se mai gandi si ramase doar cu ideea unui gand, oprindu-se de fiecare data cand voia sa gandeasca efectiv ceva, dar totodata fiind constient de existenta gandurilor. Incet, incet un sunet imaginar fu singurul lucru asupra caruia isi opri vointa. Voia sa auda acel sunet, dar nu se gandea ce e, nici nu stia cum e pentru ca nu-l putea auzi. Toata atentia lui se indrepta spre un intuneric gol si monoton imbibat intr-o nota inexistenta.
Intre timp siluetele intunecate aparusera in capatul coridorului, profitand de plecarea Patronusului.