Blestemul lui Gregorovitch

[Bell Evans]

• Nu mai spuse nimic, lasand tacerea sa umple distanta dintre cei doi; il privi, dar nu spuse nimic. Dupa moartea tatalui sau nu se mai ingrijise nimeni de bagheta deci... Chestia asta o facea sa reflecteze la anumite lucruri; iar remarcile insistente ale tanarului in legatura cu faptul de a fi sau a nu fi un vrajitor intunecat incepeau sa ii dea de asemenea de banuit. Vedea ceva ciudat in orice in momentul de fata, si lucrul asta nu i se intampla prea des.
  
  "-Ok" raspunse ea, cu o voce joasa; nu mai avea sa ii spuna nimic.
  
  Ii aparu un zambet pe chip cand isi aminti de comparatia cu "o functionara de la Minister". Nu dori totusi sa inceapa o discutie pe acea tema cu el - pentru ca ar fi putut spune destul de multe lucruri. Fara rost, bineinteles. Nu isi gaseau sensul, pentru ca abia se cunosteau de cateva minute. Si nu ii tinea impreuna decat curiozitatea pentru bagheta.
  
  Insa un zgomot puternic, ca si cum ar fi trasnit in ceva, se auzi brusc in intreg mazaginul; tacerea fu sparta in milioane de cioburi dureroase si toata lumea se panica. Cineva spuse insa pe o voce mai ridicata, care le acoperi pe celelalte, sa nu se miste nimeni. Nu stia ce se intamplase; isi indrepta privirile spre tanar, tematoare. Voia doar sa plece de acolo.