decimated dreams

[Veronique A. Dupont]

• Bagheta sa era pierduta in intunericul de nepatruns, iar vrajitorul care o atacase inca se afla in prag. Se auzi un zgomot puternic, iar silueta acestuia disparu in spatele usii. Scutura din cap pentru ca nu realiza inca ce se intamplase si se lipi mai tare de perete. Zgomotele inca se auzeau venind dinspre coridor, iar fata simti ca acela era momentul oportun sa-si gaseasca bagheta. Era constienta ca nu putea lupta intr-un duel doar cu putinele vraji nonverbale pe care le stia.
  Spuse vraja accio, iar bagheta sa se intoarse in mainile sale. Nu credea ca vraja nu avea sa-i reuseasca pentru ca era foarte simpla, dar pentru putin timp isi tinu respiratia.
  Lipita de perete merse pana aproape de usa. Isi deparata putin fata de suprafata rigida de lemn a usii pentru a nu-si zgaria fata si se uita prin crapatura pe care vrajitorul o lasase in urma sa cand iesise. Era o mare diferenta intre bezna totala a odaii in care se afla si lumina puternica de pe coridor. Isi inchise ochii pentru ca incepura sa o usture din cauza diferentei de luminozitate, iar cand ii deschise vazu patru vrajitori atacandu-l pe un altul ce era singur. Unul dintre atacatori era grav ranit, sange curgandu-i in cantitati inimaginabile din gat.
  Isi tinea bagheta mai strans in mana ca niciodata si spera din tot sufeltul sa nu fie observata. Ii era frica sa fie atacata pentru ca nu credea ca ar fi putut sa se protejeze de toti acei vrajitori care probabil aveau si cunostinte vaste in magia neagra.
  Vrajitorul ce pana atunci fusese victima se dadu intr-o parte, iar gluga neagra ce o purta pe cap ii cazu in acel proces. Parul negru si des ii cazu pe piept, iar viperina ii recunoscu pe loc chipul.
  'Avada Kedavra' spuse aceasta atacand la nimereala pe unul dintre vrajitori si trecand in spatele baiatului pe care-l recunoscuse.
  Statea impietrita tinandu-si mana dreapta intinsa catre grupul de vrajitori si avea grija ca bagheta sa alba sa fie indreptata macar catre unul dintre ei. Se uita la corpul ce acum zacea inert pe podea si se intreba repetitiv ce fusese in capul sau. Da, unul dintre prietenii sai era la ananghie, dar nu-l cunostea atat de bine incat sa-si riste propria viata. Dupa ce isi analiza din nou actiunile realiza ca o facuse pentru ea. Stia ca dupa ce l-ar fi ucis, vrajitorii ar fi intrat in camera a carui usa el o lasase intredeschisa. In acel fel nu avea nicio sansa, dar acum erau ei doi impotriva altor doi vrajitori ce inca se mai tineau pe propriile picioare.