Secretul Ariadnei

[Bell Evans]

• Privi cu interes chipul palid, transpirat al batranului; se uita la amandoi cu o oarecare teama si probabil nu se gandea decat la o metoda de a scapa teafar. Zambi slab, ducandu-si mainile la tample; simtea cum ii pulseaza aproape dureros si ar fi vrut doar sa se intoarca la castel. Nu i-ar fi stricat o noapte de odihna - sau o ceasca de cafea calda, in fata focului din semineul dormitorului. Deja incepea sa viseze, asa ca deschise ochii si infrunta realitatea din fata ei.
  
  "-Nu avem chiar tot timpul din lume, daca nu te superi" remarca ea, privindu-l pe batran; acesta ii intoarse o privire rece, iar Bell pufni usor. "Vorbeste si va fi mai usor pentru toata lumea".
  
  Vrajitorul ezita insa; iar tacerea se lasa din nou asupra celor trei, ca un acoperamant sacru. Incepu sa mediteze chiar ea, incercand sa adune toate informatiile pe care le detinea despre bagheta. Se numea Ariadna - primul lucru care ii venea in minte era asemanarea cu numele surorii lui Dumbledore - dar aceea era Ariana. Probabil nu aveau nicio legatura. Era o simpla coincindenta - la fel ca multe altele.
  
  Se intoarse din nou spre batran, realizand ca se plimba in lungul stradutei pustii; nu avea de gand sa il omoare - nu ii facuse nimic pana la urma. Cazu putin pe ganduri, amintindu-si de Lucas; o chinuise destul de mult in anii de scoala - daca statea sa se gandeasca, mai mult decat pe ceilalti elevi. Dar lucrurile nu mai aveau importanta acum.