Secretul Ariadnei

[Bell Evans]

• Isi atinti privirile pe bagheta din mainile tanarului, privind-o cu mirare; un suspin usor ii scapa printre buze, facand-o sa zambeasca in urmatoarea clipa. Se bucura ca o vedea intr-un sfarsit; ca o putea atinge si se putea convinge in acelasi timp ca era reala - si nu doar un zvon, un simplu mit vrajitoresc. Salathiel parea la randul sau surprins.
  
  Un mic pocnet ii anunta de Disparitia vanzatorului batran; ramasera singuri, invaluiti doar in intunericul dens si frigul glacial al noptii. Amurgul se intindea lenes peste zare, lasand intunericul sa cuprinda tot satul. Nu mai era nicio geana de lumina care sa le lumineze chipurile. Doar liniste si bataile inimilor ce pareau a tine pasul unele cu altele.
  
  "-Nu pot sa cred ca a fost ascunsa acolo, in tot acest timp; am mers de atat de multe ori sa ii duc obiectele trimise accidental la castel" murmura tanara, accentuand unul din cuvinte.
  
  Inca era socata; se apropie incet de viperin, rugandu-l din priviri sa ii dea bagheta. I-o intinse cu grija, iar Bell o lua si simti lemnul rece si dur. Modelele aveau o finete incredibila, fiind incrustate in materialul flexibil, si totusi deosebit de tare in acelasi timp. Se uita la bagheta lui Sal si le compara - intr-adevar, semanau. Dar superioritatea Ariadnei era mai mult decat evidenta. In sfarsit o vazuse - o gasise, mai bine spus. I-o inapoie vrajitorului si zambi slab.