decimated dreams

[Veronique A. Dupont]

• Era speriata. Avea mai putin de cateva secunde secunde sa reactioneze, dar nu stia ce ar putea face. Statea cu privirea inca atintita la viperin simtind prezenta celuilalt vrajitor in spatele sau. Pronunta cuvintele Petrificus Totalus in gand fara a se uita macar la tinta sa. Isi intoarse coprul si vazu ca batranul cauzse la pamant avand mainile lipite de corp si picioarele intre ele. Ii arunca o ultima privire si apoi isi ridica bagheta in aer inreptand-o catre el si spuse fara vreo remuscare in glas Avada Kedavra. Nu avusese mult timp sa se gandeasca la acel plan, dar se dovedi a fi foarte folositor. Realizase de prima data ca barbatul ar fi putut stopa blestemul mortal intr-un mod cunoscut doar de el, iar viperina nu era destul de puternica sa faca acea vraja nonverbal. Un blestem mintal, insa, nu l-ar fi putut opri pentru ca nu avea de unde sa stie ce-i trecea prin gand fetei.
  
  Se arunca la podea langa viperin si incerca sa-l faca sa se trezeasca. Ii atinse fruntea si apoi obrajii cu mainile-i tremurande. Putea simti ca ceva in interiorul sau inca mai lupta si spera ca acea mica faclie din intuneric sa nu se stinga.
  Statea cu corpul chircit, lipit intr-o parte de a lui si se uita la halul in care aratau, refuzand sa scoata un sunet pentru ca nu stia ce ar fi putut zice. Mai toate hainele amandurora erau rupte in colturi si acoperite de sange, iar parul le era imbacsit cu sudoare si sange. Trecusera prin atat de multe lucruri in acea zi, iar viperina refuza sa accepte ca sfarsitul unuia dintre ei se apropia.
  'O sa fie bine...' spuse fata intr-un sfarsit apucandu-i mana insangerata a vrajitrului intr-a ei. Sangele baiatului curgea acum uniform combinadu-se cu al vrajitoarei si gasindu-si mai apoi sfarsitul pe podeaua prafuita. Incepuse sa-i stranga mana din ce in ce mai tare. Nu-i pasa daca-l raneste sau daca se ranea si pe ea in acel proces. Avea senzatia nedefininta ca gestul sau avea sa faca o diferenta.