The mistery beyond the picture

[Asaki Sayoko]

... care fugea cu uşurinţa unei pisici.

-Acum îţi explic şi de ce, spuse ea, contrar metodei practice de a face efort fizic pe muţeşte în scopul evitării pierderilor de energie. În câmp deschis, nu poţi fi forţat să te duci într-o zonă strâmtă. Eu, cel puţin, detest să lupt în spaţii mici. Pe mine, când m-a prins, m-a ucis. Dar de fapt, tu te bazezi 99 la sută pe magie, deci la tine e ca-n Rai în spaţii strâmte.

Se uită peste umăr şi tresări.

-În numele Templului de la Nagoya, ce e asta?

Un soi de hibrid între o şopârlă uriaşă - după forma labelor - pumă - după mişcările graţioase - şi urs - după forma corpului - urca scările ce trosneau sub greutatea animalului care o fi cântărit cam cât cinci maşini de familie.

-Asta e... O ocazie să vezi cât de tare poţi să fugi!

Însă, privind înainte, pentru o fracţiune de secundă, îngheţă. Scările coteau subit la stânga, dar în capătul lor de sus se vedea un zid solid de beton. Cu mişcări de reptilă, se întoarse spre fiara de la capătul de jos al scării, şi abia când avea pregătită o mişcare de apărare, în aceeaşi secundă în care Puma-Urs-Dragon de Komodo sări la ele ca şi cum ar fi avut 300 de grame şi ar fi zburat, asiatica observă contrastul inexplicabil al betonului perfect intact cu locuinţa dărăpănată de lemn.